Aflată în cantonament în Antalya, Poli a jucat marţi penultima partidă de verificare din Turcia. Elevii lui Velcea au obţinut o remiză într-o partidă în care au întâlnit revelaţia actualului sezon al Ligii I din România – Viitorul Constanţa. Poli, cu o formulă în care şi-au făcut loc mai mulţi jucători care nu au fost folosiţi meci de meci de Vali Velcea, a obţinut primul rezultat „alb” de egalitate al stagiului turcesc.
Bilanţul stagiului de pregătire din Turcia a ajuns la egalitate între victorii şi remize. Dacă primele trei partide au însemnat trei victorii consecutive, iată că la următoarele trei oboseala acumulată de jucători şi-a spus cuvântul, însă, de departe cel mai important „egal” este cel cu echipa lui Ghoerghe Hagi – Viitorul Constanţa – revelaţia actualului sezon de Liga I, acolo unde evoluează pentru prima dată.
Deşi în lotul alb-negrilor şi-au făcut loc încă din primul minut tinerii jucători precum Bocşan sau Todorov sau Trandu dar şi alţi fotbalişti folosiţi mai puţin sau deloc în meciurile oficiale, cum ar fi goalkeeper-ul Coca (foto), Poli a reuşit să smulgă un rezultat de egalitate de la echipa care reuşea să se impună pe terenul campioanei en-titre CFR Cluj cu 1-0 în turul campionatului, şi care se află pe locul 11 în clasamentul Ligii I, cu 21 de puncte.
Primul „11” folosit de Velcea în această partidă a fost: Coca, Redjepi, Bocşan, Miculescu, Todorov, Dobricean, Artean, Trandu, Nanu, Szekely, Enciu. După pauză, au intrat şi ceilalţi componenţi ai lotului.
Ultimul meci din Turcia va fi pe 7 februarie, cu Buducnost Podgorica (Muntenegru).