Polițiștii din Timiș, la datorie de 1 decembrie. Vezi cu ce tehnică participă la parada de Ziua Națională

- Advertisement -

Luni, 1 Decembrie 2014, cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României şi a 96 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, în municipiul Timişoara şi în alte localităţi de pe raza judeţului Timiş vor fi organizate manifestări publice de amploare, ceremonii pentru depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor neamului şi la cele comemorative ale Marii Uniri, parade militare, precum şi spectacole cultural-artistice, la care se preconizează participarea unui public numeros. Inspectoratul de Poliţie al județului Timiş va participa la parada organizată în municipiul Timişoara cu efective şi tehnică, respectiv 13 autospeciale de intervenţie.

Poliţiştii vor acţiona pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, precum şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona desfăşurării manifestărilor publice circumscrise acestor sărbători.

Pentru ca desfăşurarea manifestărilor să aibă loc în condiţii de linişte, măsurile de ordine şi siguranţă publică vor fi asigurate de aproape 350 de poliţişti de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, poliţie transporturi şi alte structuri. 70 de patrule pedestre şi alte 95 de patrule auto vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Poliţiştii de la transporturi vor patrula în 58 de trenuri de călători, 48 de staţii şi triaje de cale ferată, precum şi în 2 aerogări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE

Articole asemănătoare

Adio blocarea roților în parcările centrelor comerciale!

Primăria Timișoara a intervenit total ineficient în scandalul blocării...

IPJ Timis recruteaza viitori politisti. Vezi cum te poti inscrie la postlicealele MAI

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș contiună activitatea de...

Din aceeași categorie

Complexul Sportiv Multifuncțional „Timiș 4 All”, mai aproape de realitate: Studiul de fezabilitate, scos la licitație

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat marți,...

Strigătul disperat al bătrâneții: „Ne-au luat tot. Nu mai avem nimic. Nici măcar dreptate.”

Pe treptele Prefecturii Timiș, sub privirea indiferentă a autorităților,...