Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Prima ediție a evenimentului ”Seri de colinde” începe azi, la Dudeștii Noi. Cum arată iluminatul de sărbători în comună FOTO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Chiar dacă nu au parte de un ”Târg de Crăciun” sau alte evenimente similare, dudeștenii (locuitorii comunei Dudeștii Noi, de lângă Timișoara) au parte de evenimente extrem de importante pentru o comunitate atât de mică.

După ce săptămâna trecută, primarul comunei, Alin Nica, alături de câteva sute de consăteni au participat la aprinderea iluminatului festiv de sărbători, astăzi demarează prima ediție a evenimentului ”Seri de colinde”, un eveniment care va avea loc în fiecare seară, până pe 24 decembrie. ”A început săptămâna colindelor în Dudeștii Noi. Până în 24 decembrie, centrul comunei va răsuna cu cântece specifice Sărbătorilor de iarnă, odată cu prima ediție a evenimentului “Seri de colinde”. În fiecare seară vor avea loc reprezentații ale unor grupuri de colindători, printre care se numără Corul Bisericii Ortodoxe “Sf. Dimitrie” Dudeștii Noi, Timișoara Big Band, Corul Bisericii Baptiste Dudeștii Noi, Corul Bisericii Penticostale Dudeștii Noi, Ansamblul “Dudeșteana”. Prin această inițiativă se dorește păstrarea tradițiilor și a obiceiurilor, dar și aducerea spiritului Crăciunului mai aproape de sufletele dudeștenilor” explică Alin Nica, primarul comunei.

Cei interesați să participe la eveniment pot asculta colindele într-un cadru festiv deosebit, în fiecare zi de la ora 18:00, cu un iluminat specific sărbătorilor de iarnă, dar și vizitând ”Secena Nașterii Domnului”, o copie a ieslei ridicate în Piața Victoriei din Timișoara. ”Colindătorii vor vesti Nașterea Domnului în centrul comunei Dudeștii Noi, în fața Bisericii Catolice “Sf. Vendelin”,cu începere de la ora 18:00. Totodată, cu această ocazie veți putea admira și spectacolul de lumini festive care acoperă străzile comunei, dar și Scena Nașterii Domnului” a mai spus edilul din Dudeștii Noi.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore