Primăria a reluat „colaborarea” cu frații Cristescu. Ce sume de bani le-au fost alocate din bugetul local

- Advertisement -

Votul lui Traian Stoia pentru bugetul Timișoarei, în favoarea primarului Nicolae Robu și contrar indicațiilor PSD (care l-au și costat pe acesta funcția în partid) a deschis calea pentru reluarea colaborării nu doar între viceprimar și primar, ci și între Robu și frații Cristescu.

Iată acum că la prima ședință de consiliu local după „reînnoirea” prieteniei, frații Cristescu se abonează din nou la fonduri publice. Prima sumă ce merge înspre ei este de 20.000 de lei, bani ce sunt alocați de către municipalitate la SC Bega Turism SA, pentru cazarea și masa floriștilor ce vor participa la Festivalul Timfloralis, la Hotel Timișoara.

Un alt semn de întrebare ridică și Târgul de Paște, eveniment pentru care s-au alocat în total 200.000 de lei. Curios este faptul că cuibul care va fi amplasat în Piața Victoriei va costa 30.000 de lei, bani pe care îi va primi firma SC Larisuk Build SRL, pentru montare-demontare și pentru construcția acestuia.

Una dintre cele mai interesante atribuiri din bani publici este către Marin Monica Daniela, care primește 15.000 de lei pentru consultanță în marketing pentru publicitate pentru Târgul de Paști. Aceeași persoană primește încă 2.000 de lei pentru pictarea pe față a copiilor cu ocazia manifestărilor dedicate zilei de 1 iunie.

Toate acestea sunt prevăzute în agenda culturală a Timișoarei pentru 2016, proiect care a fost introdus, ca multe altele, pe lista suplimentară a ședinței ce a avut loc marți și pe care consilierii locali nu au avut suficient timp la dispoziție să îl consulte. Cu toate acestea, a fost adoptat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Imagine cu Link către Facebook Profil Facebook Alfred Simonis

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Ajutoarele de la Uniunea Europeană se distribuie din nou, pe principiul „Primul venit, primul servit!”

Distribuirea se va face la vechea adresă, din Timişoara,...

Unde ne distrăm în acest week-end? Iată recomandările noastre

Vineri, 28 septembrie LIFE!PUB ora 22: KARAOKE PARTY - THE BEST...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

NIS Petrol Timișoara și București, în percheziții DIICOT, pe motive de spionaj

Azi dimineața, puțin după ora 10, sub coordonarea unui...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...