Presedintele PSD Timişoara, Sorin Grindeanu a declarat că formaţiunea pe care o conduce este pregătită pentru alegerile parlamentare, şi că în colaborare cu colegii din PNL şi PC speră că va obţine toate cele 6 fotolii de parlaentar alocate Timişoarei -4 deputati şi 2 senatori- din primul tur. Optimismul liderului social democrat este bazat pe rezultatele de la alegerile locale, unde pe cele 4 colegii din Timişoara USL a primit aproximativ 50% din voturile celor prezenţi la urne.
Dacă este sigur că va câştiga, Sorin Grindeanu nu ştie încă cine vor fi cei care vor candida. A fost reţinut în a-şi anunţa candidatura personală pentru un fotoliu de parlamentar, rezumându-se să declare că îşi doreşte ca în urma sondajelor cei mai bine clasaţi să se înscrie în cursa electorală. numele candidaţilor urmează să fie făcute la începutul lunii octombrie.
Cert este că PSD Timişoara nu va susţine o eventuală candidatură a Mariei Barna, liderul social democrat declarând că în PSD nu o va susţine nimeni. Asta pentru că a trădat colegii şi traseismul politic nu are ce căuta în organizaţia pe care o conduce.
O.T.