România, trei zile de DOLIU NAȚIONAL. Cluburile din Timișoara, ÎNCHISE!

- Advertisement -

Guvernul a decis sâmbătă că zilele de 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie 2015 sunt declarate zile de doliu național pe întreg teritoriul României. Măsura a fost adoptată în memoria persoanelor care și-au pierdut viața în incendiul care a avut loc cu o seară în urmă, pe data de 30 octombrie, într-un club din București. Executivul a adoptat Hotărârea în ședința convocată astăzi la Palatul Victoria.

Reprezentanții Guvernului informează că în zilele de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul României în bernă va fi arborat la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ și de cultură, misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiunile ce navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine, potrivit legii, și persoanelor fizice dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință.

Totodată, posturile de radio și televiziune, instituțiile de cultură își vor adapta programul în mod corespunzător.

Decizia privind declararea celor trei zile de doliu național pe teritoriul României a fost luată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României de către autoritățile și instituțiile publice.

În semn de solidaritate, cele mai importante cluburi din Timișoara au anunțat că își închid porțile în seara aceasta, ca urmare a acestei decizii luate de Guvern, dar și a celui mai tragic eveniment petrecut în România post-decembristă.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Polițiștii au ieșit in strada sa proteste nemulțumiți de deciziile lui Cîțu!

Polițiștii au ieșit în stradă duminică, în fața Prefecturii...

Muzica prea tare in cluburile de fite din Timisoara. Heaven si Epic risca INCHIDEREA

Sancțiuni maxime pentru cluburile Heaven și Epic in Timișoara,...

Nicolae Robu face noi propuneri pentru salvarea sportului timișorean VIDEO

Finanțarea cluburilor sportive reprezintă o problemă din care Primăria...

Din aceeași categorie

Categorii Populare