Senatul a respins cererea de începere a urmăririi penale împotriva lui Varujan Vosganian

- Advertisement -

Solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost adresată Senatului României în cadrul Dosarului 146/D/P/2010. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a solicitat, în 2 februarie, procurorului general al României să ceară Senatului avizarea cererii de urmărire penală pe numele lui Varujan Vosganian, ministru al Economiei în perioada decembrie 2006 – decembrie 2008, sub aspectul infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare.

Vizibil emoţionat în timpul şederii în plen, senatorul PNL a avut înainte de vot şi un discurs de la tribuna Senatului. El şi-a susţinut nevinovăţia în faţa colegilor senatori, ca şi la şedinţa anterioară, în care s-a discutat în plen solicitarea Parchetului General de încuviinţare a cererii de începere urmăririi penale împotriva sa.

Varujan Vosganian a declarat, joi, în plenul Senatului, că faptele reţinute în sarcina sa în referat reprezintă exclusiv decizii politice în domeniul economic. El a spus că şi-a pledat nevinovăţia încă din 2013, atunci când DIICOT a solicitat pentru prima oară declanşarea urmăririi penale, iar argumentele sale au fost susţinute, prin vot (în Senat – n.r.), de o majoritate copleşitoare, aproape 85% din voturi.

Senatorul a subliniat că acţiunile sale legate de susţinerea industriei chimice din România, din anul 2008, au fost făcute în virtutea atribuţiilor sale de ministru şi nu poartă răspunderi de natură penală. El a spus că faptele reţinute în sarcina sa în referat reprezintă exclusiv decizii politice în domeniul economic, potrivit atribuţiilor sale de ministru al Economiei, decizii care au fost luate ”cu susţinerea integrală a Guvernului”.

”Chiar dacă au fost corecte sau eronate, ele nu au nicun fel de dimensiune penală, nu pot fi calificate infracţiuni şi nu pot constui temei pentru o cercetare penală”, a susţinut liberalul, conform mediafax.ro, acolo unde găsiți mai multe detalii despre discursul lui Vosganian.

Foto:cotidianul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

O noua statie de incarcare rapida a masinilor electrice in Timis, parte din proiectul european NEXT-E

Compania E.ON Energie România a pus în funcţiune ultima...

NIS Petrol Timișoara și București, în percheziții DIICOT, pe motive de spionaj

Azi dimineața, puțin după ora 10, sub coordonarea unui...

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie

Deputatul Simonis, împotriva vaccinării obligatorii. Cum se vor schimba sancțiunile din lege

Sancțiunile din Legea vaccinării obligatorii ar putea fi schimbate....

O primă victorie pentru deputatul Adrian Diaconu în lupta contra mafiei pădurilor

Deputatul Adrian Diaconu a obținut o primă victorie în...

Senatorii închid ochii la ”Legea cătușelor”

Comisia juridică din Senat a dat, săptămâna trecută, aviz...

Coincidență sau nu? Parlamentarii cer amânarea plenului de azi, fiind BLOCAȚI în aeroporturile din Timișoara și Iași

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc...

Senatul a aprobat tacit o lege care impune ”TAXA pe cultură”. Cu cât se pot scumpi cărțile și biletele la teatru

Prin această reglementare, cărţile, biletele la teatru şi la...