SENTINŢĂ DEFINITIVĂ Cinematografele Timişoarei revin în patrimoniul primăriei

- Advertisement -

După ani de procese, Primăria Timişoara a intrat, în sfârşit, în posesia cinematografelor oraşului. Cele şapte clădiri au revenit din patrimoniul RADEF în cel al Primăriei Timişoara prin sentinţă definitivă dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 20.01.207.

Primarul Nicolae Robu a anunţat pe Facebook că „RADEF este obligată să predea Primăriei Timișoara cele 7 cinematografe nominalizate mai jos -sălile de spectacol, împreună, unde este cazul, cu grădinile de vară conexe-, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. Sentința spune, de asemenea, că în cazul în care RADEF refuză încheierea protocolului de predare primire, hotărârea instanţei va ţine loc de protocol de pedare primire.
Cele 7 cinematografe sunt:

1. Cinematograful Dacia – str. Zborului nr. 7
2. Cinematograful Timiş – Piața Victoriei nr. 7
3. Cinematograful Victoria – str. Ciprian Porumbescu nr. 2
4. Cinematograful Arta (cu grădină de vară) – str. Iancu Văcărescu nr. 18
5. Cinematograful Unirea – str. Mureş nr. 3
6. Cinematograful Fratelia – str. Izlaz nr. 40
7. Cinematograful Freidorf – str. Andreescu nr. 97
Un al 8-lea cinematograf, Studio, va trebui și el predat Primăriei de către RADEF și sperăm ca asta să se întâmple fără un nou proces, având în vedere cele de mai sus”.

Edilul a ţinut să reamintească şi că cinematograful Studio a fost readus în patrimoniul administraţiei locale prin demersurile municipalităţii. „Așadar, bilanțul administrației Robu în ceea ce privește patrimoniul orașului este: a. 11 (unsprezece) clădiri readuse în patrimoniu, din care 3 clădiri spitalicești și 8 cinematografe b. 0 (zero) clădiri pierdute (!!!)”, a conchis Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Administrația Fritz a început războiul și cu firma Getax, în interesul unui dezvoltator imobiliar

Orice dărâmă, vopsește, plantează, desenează sau mută dintr-un loc...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Dominic Fritz evită răspunsurile clare în scandalul Poliției Locale Timișoara

Abuzurile Poliției Locale din Timișoara continuă nestingherite, sub privirea...

Scandal la Poliția Locală Timișoara: Brutalitate și Abuz de Putere!

Un nou caz revoltător iese la iveală în Timișoara,...

Articole asemănătoare

Complexul Sportiv Multifuncțional – Timiș 4 All: Un pas important pentru dezvoltarea sportului în Timiș

Un nou proiect ambițios prinde contur în județul Timiș....

Administrația Fritz a început războiul și cu firma Getax, în interesul unui dezvoltator imobiliar

Orice dărâmă, vopsește, plantează, desenează sau mută dintr-un loc...

Tinerii timișoreni de la CSH vor reprezenta România la Campionatul Mondial de Robotică din Houston

Elevii echipei de robotică CSH de la Colegiul Pedagogic...

Din aceeași categorie

Complexul sportiv din Calea Lipovei prinde contur…pe hartie. Cate terenuri de sport se vor construi

Se fac primii paşi înspre construcţia primului complex sportiv...

Impacare istorica in PNL Timis. Nicolae Robu si Danut Groza si-au strans mana

Pace între primarii din PNL Timiş şi liderul filialei...

Primarul Timisoarei promite: timisorenii vor supraveghea deszapezirea de pe telefon din 2019

Companiile Retim și SDM care se ocupă de deszăpezire...

Robu face sondaj pe Facebook privind plombarile pe ninsoare si ploaie

Primarul Timişoarei vrea să ştie: doriţi plombarea drumurilor chiar...

Nicolae Robu, foc si para pe angajatii din primarie: „Cât de bolnavă este această instituție”

Cuvinte grele aruncate de primarul Timișoarei, Nicolae Robu, la...