Stagiunea 2014-2015 a Teatrului Național din Timișoara se încheie ”Intim”

- Advertisement -

Marți, 30 iunie 2015, cu începere de la ora 19:00, Sala 2 a Teatrului Național Timișoara găzduiește premiera spectacolului ”Intim” de Patrick Marber, eveniment precedat în data de 29 iunie, de la aceeași oră, tot la Sala 2, de o avanpremieră.

”Intim” de Patrick Marber este o poveste despre atracție și respingere, despre oameni care încearcă să se împlinească în interiorul cuplului și care se împiedică de propria lor senzualitate, despre relații – comunicare – interdependență – separare, o poveste spusă cu umor și detașare.

Distribuția spectacolului îi aduce împreună pe actorii Naționalului timișorean Claudia Ieremia, Victor Manovici, Ana Munteanu și Colin Buzoianu, cărora li se alătură muzicianul Sebastian Hamburger. Scenografia este semnată de Iuliana Vâlsan, iar conceptual video aparține lui Lucian Matei.

Spectacolul nu este recomandat minorilor. Biletele pot fi procurate de la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, respectiv Agenția „Sala 2”, Parcul Civic, orar marți-duminică, orele 11-19, tel. 0256 201 117) sau online, pe www.tntimisoara.com.

Foto:Adrian Pîclișan/TNTm

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Teatrul Național Timișoara prezintă în premieră, în data de 15 ianuarie, spectacolul EMINESCU!

Teatrul Național din Timișoara prezintă în premieră spectacolul EMINESCU,...

Premiera pe timp de pandemie, la Teatrul Maghiar din Timisoara

Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” din Timișoara începe...

Distinctie prezidentiala pentru Teatrul National din Timisoara

Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din Timișoara a primit o...

Teatrul National Timisoara, in fata primei premiere din 2020: Si caii se impusca, nu-i asa?

Scena Sălii 2 a Teatrului Național Timișoara găzduiește joi,...

Din aceeași categorie

Categorii Populare