Competiţia din Statele Unite ale Americii a reunit peste 10.000 de sportivi din 63 de ţări, printre care s-au aflat şi două reprezentante ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Banat” …
© 2026 Vocea Timișului. Toate drepturile rezervate.
Competiţia din Statele Unite ale Americii a reunit peste 10.000 de sportivi din 63 de ţări, printre care s-au aflat şi două reprezentante ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Banat” …
Autospeciala cea mare este destinată transportului a zece salvatori la locul unui incident/accident soldat cu victime multiple, evacuării a patru pacienţi pe brancarde și doi pacienți a caror stare permite …
La competiție s-au înscris și au participat un număr de 200 sportivi reprezentând inspectoratele generale/unitățile din structura Ministerului Afacerilor Interne. În urma desfășurării probelor, o parte din reprezentanții lotului reprezentativ …
În primele trei luni ale lui 2015, personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a participat la 349 de intervenţii, dintre care: 112 incendii, 53 de dezastre şi asanări, 16 intervenţii …
În cursul dimineții zilei de luni, 26 ianuarie 2015 a fost semnalată o problemă în jurul localității Liebling, unde s-a produs o breșă în dreptul deversorului unei acumulări artificiale de …
Ca urmare a precipitațiilor însemnate cantitativ, căzute în ultimele 24 de ore, a cedării apei din stratul de zăpadă, precum și a evoluției formațiunilor de gheață, duminică, 11 ianuarie 2015, …
Avertizarea hidrologică este valabilă în perioada 05.08 – 06.08, ora 6:00, pentru cursul inferior al râului Moravița, respectiv 06.08 – 07.08, ora 9:00 pentru cursul inferior al râului Bârzava. Concomitent …
Ca urmare a precipitațiilor din ultimele 24 de ore, a scurgerilor de apă de pe versanți și a sistemelor de canalizare refulate, în județul Timiș au fost afectate 18 localități …
Avertizarea hidrologică ”cod roșu” pe râurile din bazinele Moravița și Bârzava se menține în vigoare, iar precipitațiile au revenit în forță odată cu căderea serii. Joi seara, la ora 22:00, …
Joi, 17 iulie 2014, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Banat” al județului Timiș, a avut loc o videoconferință cu șefii principalelor structuri ale unității, pentru evaluarea activităților desfășurate …
Demonstrație a forțelor de ordine între localitățile timișene Șag și Giroc. Mai multe echipaje de poliție, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, precum și din alte servicii, au participat la un …
Sâmbătă, 12 iulie a.c., poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, efective ale Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş, Inspectoratului …
© 2026 Vocea Timișului. Toate drepturile rezervate.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii precum modulele cookie pentru a stoca și/sau accesa informații despre dispozitiv. Consimțământul ne permite să prelucrăm date precum comportamentul de navigare sau identificatorii unici pe acest site. Refuzul sau retragerea consimțământului poate afecta anumite funcționalități ale site-ului.