Premierul Victor Ponta, aflat în vizită la Tulcea, a anunțat oficial că, începând cu 2016, românii vor scoate din buzunare bani pentru fiecare centrală de apartament pe care au instalat-o sau o vor instala de la momentul respectiv.

Această ”taxă de poluare” este impusă de Uniunea Europeană a specificat Ponta, fiind vorba despre o directivă aprobată de UE încă de anul trecut, motiv pentru care România are la dispoziție maximum trei ani pentru a adopta legea.

Taxa nu va fi una mică, aceasta urmând a se ridica la câteva sute de lei pe an, din primele estimări, condiții în care autoritățile încercă să convingă populația din țara noastră, în mod deosebit pe cea din mediul urban, să revină în sistemul centralizat de încălzire, în orașele în care acest tip mai există.

La Timișoara, Colterm mai are circa 69.000 de abonați, iar conform unui studiu realizat de una dintre companiile care comercializeaza centrale termice pe plan național, Timișul, care județ, se găsește pe locul trei, după Iași și Galați, în ceea ce privește numărului locuințelor debranșate de la sistemul centralizat, în ultimii trei ani. Același studiu relevă faptul că, în ultimii 11 ani, Colterm a pierdut peste 28.000 de abonați, peste 16.600 ieșind din sistem în ultimii 3 ani.

Retehnologizarea Colterm și începerea contorizării pe orizontală -noul sistem de încălzire furnizat de societatea care livrează energia termică- ar putea readuce timișorenii în sistemul centralizat, cu atât mai mult cu cât acum a fost anunțată oficial ”taxa de poluare” pe centralele termice.

2 COMENTARII

Comments are closed.