Emisiunea ”Vulturii de noapte” prezentată de timișoreanul Cătălin Cazacu și de Victor Slav, alături de Giani Kiriță, revine în grila Kanal D, din 9 aprilie, după o reconfigurare a întregii grile de programe.
Postul Kanal D anunță că începând cu data de 9 aprilie 2019, timișoreanul Cătălin Cazacu și colegii săi de platou Victor Slav și Giani Kiriță le vor da întalnire telespectatorilor, în fiecare marți, de la ora 23:00. Una dintre cele mai ”nebune” emisiuni tv din grila celor de la Kanal D, ”Vulturii de noapte”, revine pe micile ecrane. ”Noaptea de marți se transformă astfel în “martea de pomină”, odată cu revenirea late night show-ului incendiar, ce îi are prezentatori pe cei trei buni prieteni și excelenti entertaineri”, amintesc reprezentanții televiziunii, care trece printr-o adevărată revoluție programelor pe care care urmează să le difuzeze.
Printre alte modificări se numără și reducerea numărului zilelor în care telespectatorii vor putea show-ul-concurs Exatlon, dar și reprogramarea serialului turcesc “Povestea noastră”, care, începând de luni 8 aprilie 2019, va putea fi urmărit câte cinci zile pe săptămână, de luni până vineri, de la ora 20:00. Celelalte modificări din grila Kanal D sunt disponibile AICI.