Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Timişorenii au făcut spectacol la ultima rundă de „Coastă” a Campionatului Naţional. Vezi ce locuri au obţinut FOTO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Timişoreanul Adrian Ionescu a reuşit să termine cursa pe locul 3 la Grupa N, urmat de un alt pilot născut pe Bega, Raul Szene care a terminat pe poziţia a 4-a a aceleiaşi grupe. „Am încheiat cu bine etapa de la Braşov, vremea a fost foarte frumoasă, au fost foarte mulţi spectatori, totul a fost excelent” ne-a declarat Raul Szene, cel care a terminat pe 15 în clasamentul general al piloţilor, după ce, la start, s-au înscris nu mai puţin de 94 de piloţi.

La Grupa N, primele două locuri au fost adjudecate de familia Tempestini, Marco şi Simone terminând pe 1 şi pe 2, deşi la linia de pornire s-au „fişat” şi trei super-bolizi Ferrari.

Cei doi piloţi timişoreni, reprezentanţi ai clubului BSSR Automotosport, mai au un coleg care a obţinut un rezultat excelent şi merită amintit chiar dacă pilotul nu este timişorean, el „alergând” pentru team-ul de pe Bega. Este vorba despre Sebastian Stănescu, care a reuşit un excelent loc 2 la clasa debutanţi.

„În cazul meu s-a văzut pauza de un an, m-a obosit această etapă, dar maina mi-a dat încredere. Începem să ne acomodăm împreună şi eu cu maşina să fim o echipă. La antrenamente am avut un co-pilot de sex feminin care a fost foarte mandru de mine. Eszte vorba despre Irina Cojocaru – iubita mea, care s-a bucurat de fiecare secundă petrecută pe traseu. Zilele petrecute la poalele Tâmpei au fost un real succes pentru BSSR Automotosport, un loc 3 la grupa N, un loc 2 la Debutanţi şi un loc 4 la Grupa N” a mai adăugat Raul Szene.

„Ca de obicei la Marele Premiu al Oraşului Braşov, sunt cei mai mulţi înscrişi, anul acesta au fost 94. Vremea a ţinut cu noi, traseul este unul dintre cele mai frumose, cu paliere de viteză dar şi cu viraje care îţi pun experienţa şi îndemânarea în valoare. După o mică problemă tehnică, când s-a spart un furtun de la turbo, pe care am rezolvat-o, iar pe această cale ţin sp le mulţumesc celor de la Colina Motorsport, am obţinut un rezultat foarte bun, având în vedere împotriva cui concuram: Dani Ungur, Marco şi Simone Tempestini care au maşini net superioare şi o vastă experienţă. A fost o luptă strânsă şi foarte frumoasă, între două cluburi, unul consacrat – Motorhome Napoca RT şi unul la început de drum – BSSR Autumotosport din Timişoara, dovadă fiind primele 5 poziţii din clasamentul grupei. Din cei 13 concurenţi înscrişi la grupa N, locul 3 este unul foarte bun pentru mine, rezultat care mă menţine în fruntea clasamentului. Sunt foarte bucuros şi mulţumit de rezultat şi vreau să le mulţumesc sponsorilor, care au făcut posibilă participarea mea la acest eveniment, în special Kremsmueller România. Nu în ultimul rând vreau să mulţumesc asistenţei tehnice pentru susţinere” ne-a spus şi Adrian Ionescu.

Un alt timişorean care a participat la etapa de la Braşov este Bogdan Cuzma, care a reuşit şi el o clasare foarte bună. Pilotul CB Rally Vest a terminat pe locul 4 la clasa H2 şi pe locul 5 la „2 roţi motrice”.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore