Traian Stoia despre problematica cimitirelor şi măsurile luate

- Advertisement -

Un bilanţ pe anul trecut indică faptul că Primăria Timişoara a înregistrat o pierdere de peste un milion de euro,  cauzată de două dintre cimitirele din oraş, respectiv Rusu Șirianu şi Calea Sagului.Potrivit viceprimarului PSD, acestea împreună cu cele din Calea Lipovei, Calea Buziașului, Stuparilor şi Amurgului sunt deţinute de Primărie.Astfel, au fost luate măsuri în ceea ce priveşte firmele care le concesionează, mai mulţi bani de dat.

„Degeaba îi dai în judecată pentru că o să găseşti că are o roată de Dacie şi 30 de bani în cont. Deci faptul acesta, cel puţin pe mine, m-a pus în gardă” a declarat viceprimarul.

În iulie anul trecut au fost demarate licitaţiile pentru a se stabili noii administratorii a trei dintre cimitirele din Timişoara. Acestea au fost câştigate de în Calea Șagului – Denis Alex, în Rusu Șirianu- SC G.O.D., iar Calea Buziaşului, firma SC „ADH Matkons”. Până în prezent, P.M.T. susţinea toate costurile la apă, canal, gaz, electrictitate, curăţenie, costurile ajungând undeva la peste 90.000 de euro.

Noile contracte,însă, impun că toate acestea să fie suportate de concesionari.De asemenea, suma pe care firmele trebuie să o dea va fi plătită în avans. ” S-au făcut noi contracte prin care se stabileşte o sumă, sensibil mai mare decât până la momentul licitaţiei, pe care câştigătorii o plătesc în avans. Concesiunea este plătită pe trei luni,iar după două luni jumătate, din data de 15 a celei de a treia luni, plătesc pe următoarele trei.” a menţionat Stoia. Contractele sunt valabile câte un an, cu posibilitate de prelungire. Redevenţa veche a celor 3 cimitire în cauză era aproximată la peste 780.000 de lei/an, cea actuală aduce un plus de aproximativ 10% pentru Primăria Timişoara.

sursa foto: Constantin Duma

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Largirea drumului Timisoara – Mosnita Noua intra in faza de licitatie pentru executie

Proiectul Consiliului Județean Timiș (CJT) de lărgire la patru...

Scoala Generala nr.7 ”creste” pe verticala. Vezi planurile Primăriei Timisoara!

S-a dat startul pentru extinderea Școlii Generale nr. 7...

Complexul sportiv din Calea Lipovei prinde contur…pe hartie. Cate terenuri de sport se vor construi

Se fac primii paşi înspre construcţia primului complex sportiv...

VIDEO Femeie izbita in plin de un microbuz in timp de traversa neregulamentar

Sfârșit tragic pentru o femeie în vârstă de 60...

VIDEO! Tupeu fără margini, în Calea Buziaşului. Tineri filmaţi cum furau o bicicletă în plină zi

Tupeu fără margini, la Timişoara. Doi tineri au fost surprinşi...

Din aceeași categorie

Categorii Populare