Traian Stoia vrea să lase biserica din Dacia fără parcare. Vezi de ce! FOTO

- Advertisement -

Lui Traian Stoia nu-i place parcul din zona Dacia. Edilul consideră că de când s-a schimbat administrația, zona respectivă nu mai arată atât de bine ca înainte. Astfel, viceprimarul dorește ca municiplaitatea să intervină la renovarea spațiului, cât și pentru tăierea plopilor care produc mult puf și conduc la alergii, și înlocuirea lor cu alți copaci. Stoia a mai atras atenția și asupra fântânii care nu mai funcționează și asupra trotuarelor degradate.

„Un parc care arăta extraordinar când domnul Ciuhandu locuia în zonă, acum arată mai puţin bine. După cum vedeţi, este şi problema pufului acela de plop care provoacă alergii”, este de părere Stoia.

În plus, viceprimarul a declarat că oamenii primăriei au făcut cercetări la parcarea din fața bisericii din zonă și au descoperit că, deși terenul este al primăriei, spațiul a fost amenajat fără aprobarea municipalității. Mai mult, parcarea este delimitată de stâlpi de metal, iar accesul este limitat, deși nu se știe pentru cine. Edilul a explicat că se vor lua măsuri și reprezentanții bisericii fie vor rămâne fără parcare, fie vor trebui să plătească o chirie.

„Problema şi mai serioasă e cea a parcării, parcare care e tot timpul goala, cu excepţia sărbătorilor şi a zilelor de sâmbătă şi duminică. Am luat legătura cu domnul Culiţă Chiş şi nu Primăria a montat aceşti stâlpişori. Terenul este al Primăriei, dar cine a amenajat această parcare, vom afla săptămâna viitoare. Primăria nu a primit niciun ban și nu e în regulă” a încheiat edilul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie

Şoferii care parchează în zonele rezidențiale şi nu au abonament, scapă de amenzi până în 22 aprilie!

Veşti bune pentru şoferii timişoreni! Serviciul Public pentru Administrarea...

Parcare noua, ”amenajata modern” in zona in care locuieste primarul Timisoarei

Primarul Timișoarei, liberalul Nicolae Robu, a anunțat că un...

Primarul Timisoarei: sondaj despre inchirierea locurilor de parcare din cartiere

Primarul Timișoarei, Nicolae robu, a creat un sondaj prin...

Nesimtirea se plateste, dar se inmulteste la Timisoara! Din pacate…

Direcția Poliția Locală Timișoara a anunțat că peste 2.000...

Cu ce amenzi s-au ales zeci de soferi din Timisoara care au parcat pe piste de biciclete

Străzile pietonale și pistele de biciclete sunt parcări de...