Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Tratament medical reluat de un tânăr din Deta, bolnav de scleroză în plăci. Cine i-a donat medicamentele FOTO

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Perioada din jurul sărbătorilor Pascale este cea în care ne reamintim de speranţă, sărbătorim viața, reînvățăm să pășim cu încredere spre ziua de mâine şi încercăm să ne aducem contribuția, atât cât putem, pentru a le aduce un zâmbet celor mai puțin norocoși dintre noi.

Speranța a fost redată, printr-un simplu gest, și unui tânăr din Deta, care a reușit prin povestea lui să sensibilizeze un grup de 50 tineri liberali din zona Deta. Aceștia s-au mobilizat în zilele de Paște și au venit la Timișoara în scopul de a dona sânge pentru el, reușind astfel să adune 4.800 de lei, bani cu care tinerii liberali cu cumpărat medicamentația necesară pentru ca tânărul să-și poată relua tratamentul pentru scleroza în plăci. Semnificația sărbătorilor Pascale va fi astfel confirmată zi de zi, prin lupta pe care tânărul Ciprian o va duce cu boala sa.

”Nu pot să descriu în cuvinte ceea ce a însemnat această acțiune pentru Cipi și pentru noi. Cipi repeta într-una «chiar sunt fericit, așa cum nu am fost demult, mama promit că voi lupta din nou și cu ajutorul lui Dumnezeu și al acestor tineri minunați care mi-au redat speranța, voi fi mai puternic». Dragi tineri cu suflet mare, vă promitem că efortul depus de voi nu va fi zadarnic și că de mâine, chiar în zi de mare sărbătoare, vom începe tratamentul adus de voi. Dumnezeu să vă aibă în grijă și să vă ajute la orice pas! Vă mulțumim din suflet!” le-a mulțumit, pe Facebook, mama băiatului bolnav.

Cu banii rămași după cumpărarea medicamentelor, tinerii liberali au făcut și câteva pachete pentru copiii familiilor nevoiașe din zonă.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

1 COMENTARIU

  1. Mda ca de obicei toti profita de pe urma acestui coplil bolnav si isi fac reclama .De ce trebuia sa spuneti tineri liberali de ce nu un grup de tineri anonimi cu un suflet mare ?
    Suna mai bine un grup de tineri liberali ? ok atunci spuneti si cine sunt acesti tineri care acum sunt liberali mai acu un an erau PD- listi si se pare ca scandalagii care au batut oameni si iau taiat cu sabiile prin baruri prin Deta si Timisoara oare isi spala pacatele sau cred ca lumea v-a uita ce au facut ?Cred ca lumea nu v-a uita niciodata ce au facut atunci.
    Gestul de acum ar fi fost de toata stima daca nu avea tenta politica.Dar daca tata e primar si vrea un nou mandat are nevoie de propaganda care sa prinda la cetateni si cum mama acestui tanar bolnav lucreaza in primarie din informatiile adunate ,se pare ca e un moment bun sa ne facem spate .Pacat si rusine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore