Sfârşitul lunii aduce în cadrul clubului Zambara un eveniment bogat în nuanţe sonore, o inovaţie muzicală în care se regăsesc live performance-ul şi sunetele moderniste electronice. Sesiunea de jam îi va avea ca protagonişti pe Lucian Nagy la saxofon, Ştefan Olariu la trompetă, iar la pupitru, DJ Krystyano.
Excelentul trompetist, Ştefan Olariu a vorbit despre proiect pentru Vocea Timisului. „Îţi spun câte ceva despre conceptul Electro Jam pentu ca, defapt, este vorba de nucleul proiectului format din Ştefan Olariu – Trompetă şi Saxofonistul Lucian Nagy. Noi suntem cei care aducem energie oamenilor prin muzica şi producţiile noastre. Conceptul Electro Jam nu este foarte uzitat pe piaţa clubbin’ din România deoarece noi funcţionăm mult mai mult în Europa şi pe platformele internaţionale . Este un concept care are la bază un bagaj destul de consistent în ceea ce priveşte cultura şi experienţa muzicală. Este un concept plin de energie şi creativitate. În România cântăm mai rar deorece de cele mai multe ori pentru „românul” consumator de muzică este foarte greu să iasă din ” şablonul” auditiv transmis de media.Plecând de la ideea de concept, cred că este necesar să menţionez că abia atunci când un proiect, indiferent ce gen sau stil ar fi el, transmite energie prin împărtăşirea lui melomanilor, abia atunci intră în discuţie un CONCEPT. Zambara este locul unde vom cânta împreună cu dj-ul gazdă de acolo.”
Lucian Nagy, pentru proiectele sale jazz, pe plan naţional face parte din formaţiile „Bega Blues Band“ şi „Blazzaj“ din Timişoara, iar în Arad cântă cu trupa „Quaternion“.A studiat clarinetul în cadrul Liceului de Arta Sabin Dragoi din Arad şi a urmat cursurile secţiei de saxofon ale Universităţii de Jazz Richard Oschanitzky. A urmat clase de măiestrie la New York,specializându-se cu maestrul Bob Franceschini, iar la Los Angeles, în muzică afro-latină & muzică braziliană, cu Paul de Castro.Cântă la saxofoane, clarinet, flaut, kaval, duduk, pku, ney, bansuri, djembe, pandeiro.În mai puţin de zece ani a urcat pe cele mai vestite scene de peste hotare şi a avut ocazia de a împărtăşi publicului talentul său, alături de nume consacrate ale jazz-ului internaţional.
Evenimentul se va desfăşura pe 31 ianuarie şi îi va regăsi pe cei trei într-o experienţă muzicală unică, ce nu trebuie ratată.