“Iubim copiii și îi susținem în domenii care au nevoie de ajutorul nostru: viața și sănătatea. Cum specialitatea noastră este să vindem roșii, și totodata dorim ca donația pe care o facem să ducă la o schimbare semnificativă în bine, ne-am asociat cu mai multe ONG-uri care știu cum e cel mai eficient să fie folosită resursa pe care o punem la dispoziție” a declarat Daniel Cîrstea, directorul operațional Profi Rom Food.
Asociația Dăruiește Viață participă cu proiectul “Dăruiește Viață copiilor bolnavi de cancer”; Asociația Inima Copiilor a înscris proiectul “1 vot. 1 an de ajutor pentru copiii bolnavi de inimă”; Asociația Împreună Pas cu Pas prezintă proiectul “O Școală pentru fiecare”; Fundația Mereu Aproape participă cu proiectul “Infernul copiilor uitați”; Organizația Salvați Copii concurează cu proiectul “Fiecare Copil Contează”, iar Fundația World Vision se prezintă cu proiectul “Copii sănătoși pentru un viitor mai bun”.
Fiecare dintre aceste organizații are în acest moment șanse egale să intre în posesia unuia din cele trei premii de 1 milion, 100 mii și respectiv 50 mii de lei puse la dispoziție de către Profi și partenerii săi. Cei care vor decide prin vot numele câștigătorilor sunt și de această dată cei care calcă pragul magazinelor Profi.
Pe lângă dorința de a susține o cauză sau alta, aceștia vor avea și un motiv suplimentar să voteze, și anume câte o Dacia Logan ce poate fi câștigată prin tragere la sorți în fiecare lună. Campania se desfășoară în perioada 1 iulie -30 noiembrie în toate magazinele Profi existente sau deschise până la data de 31 octombrie 2014.
Actuala campanie CSR vine în continuarea campaniei “Profi te premiază” în urma căreia sute de mii de elevi se bucură deja de cele 5.381 de calculatoare performante, software educațional, 226 de videoproiectoare și accesorii IT pe care Profi le-a donat în ultimii trei ani câtorva sute de școli pentru a da o șansă în plus elevilor de azi pe piața globalizată a muncii, de mâine.