Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
AcasăȘtiriVechiul PDL, ”abandonat” în Consiliul Local Timișoara

Vechiul PDL, ”abandonat” în Consiliul Local Timișoara

Publicat in

VOCEA TIMISULUI va susține permanent adevărul mai presus de putere, viitorul mai presus de trecut, cinstea mai presus de confortul financiar, știrea mai presus de editorial și capacitatea de decizie mai presus de diplomația compromisului.

Liderii noului PNL la nivel județean, co-președintele Dan Popa din partea fostului PDL și co-președintele Nicolae Robu, din partea PNL-ului istoric, s-au grăbit în ultima perioadă să anunțe că Timișul va fi primul județ unde se va face ”lipeala” perfectă între filialale Partidului Democrat Liberal și cele ale istoricului Partid Național Liberal, fapt ce s-a și împlinit, chiar dacă, pe ici pe colo se mai aud și scrâșnete din dinți.

”Am reușit să trecem peste toate acele animozități de pe vremea când ei erau în USL și noi în opoziție. Încercăm să găsim punctele comune cu care să mergem înainte. Și noi, și ei suntem de dreapta și e clar că numai împreună vom reuși să facem lucrurile să funcționeze”, spunea cu ceva vreme în urmă fostul democrat-liberal, deputatul Cornel Sămărtinean.

Dintr-o ”scăpare”, tocmai acolo unde trebuiau făcute aceste modificări (trecerea pedeliștilor sub ”tutela” liberală), nu s-au făcut. Sau poate există un motiv bine întemeiat pentru care nu s-a făcut și nu-l înțelegem noi… Mă refer aici la componența Consiliului Local Timișoara, acolo unde și acum figurează ”după OUG 55/2014”, cinci consilieri din partea vechiului PDL și opt consilieri din partea istoricului PNL, în loc să indice un total de 13 liberali.

Să fi ”uitat” cu premeditare subalternii primarului Nicolae Robu să facă modificările ”de rigoare” tocmai pe site-ul primăriei? Nu știm exact, dar, vorba aceea: ”răbdarea este cheia succesului” 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Comentarii recente

Articole asemănătoare