Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Vineri, cu Astra! Alexa: „Vreau şase puncte în ultimele două etape”

Publicat in

Vocea Timișului va susține permanent adevărul mai presus de putere, viitorul mai presus de trecut, cinstea mai presus de confortul financiar, știrea mai presus de editorial și capacitatea de decizie mai presus de diplomația compromisului.
FLIGHT FESTIVAL 2023

Timişoara este pe locul 16 în Liga I, cu doar două etape înainte de finalul campionatului, iar primul meci al tmişorenilor are loc vineri, tocmai împotriva ocupantei locului secund în clasament – Astra Giurgiu. În afara partidei din finalul acestei săptămâni, timişorenii mai au de înfruntat Concordia Chiajna, în ultimul meci din aacest sezon, pe teren propriu. Cu toate acestea, antrenorul timişorenilor Dan Alexa, nu dezarmează şi speră ca elevii lui să cştige ambele partide.

”Ne aflăm din nou în faţa unui meci foarte important, contra unei echipe care se luptă pentru locul doi şi este clar că e una dintre cele mai bune formaţii ale României. Ceea ce este important este să nu cedăm, pentru că mai sunt şase puncte în joc în acest final de campionat. Încă suntem la mâna noastră, totul depinde de noi! Suntem într-o situaţie foarte grea, dar trebuie să credem în şansa noastră! Orice evoluţie, orice punct poate să conteze la final. Teoretic, ne putem salva şi cu 38 de puncte, dar în acelaşi timp putem să şi retrogradăm” a spus Alexa înainte de plecarea spre Giurgiu.

Alexa este extrem de încrezător în proprii jucători. „Când joci cu o echipă ca Astra cu siguranţă că trebuie să îţi iei măsuri, pentru că jucătorii lor, luaţi individual, sunt printre cei mai buni din campionat. Dar o victorie contra Astrei ne-ar ajuta enorm în atingerea obiectivului. Cred că am de-a face cu oameni maturi, cu caractere. Am încredere în jucătorii mei, au demonstrat că au caracter. După meciul cu Ceahlăul am văzut supărare mare în vestiar. Asta îmi dă încredere, fiindcă am văzut suferinţă la jucătorii mei. Ei trebuie să înţeleagă că încă suntem la mâna noastră. Dacă realizăm asta, putem să facem rezultate bune în aceste două meciuri. Ei trebuie să aibă încredere! Am făcut egal cu Steaua, am bătut la Viitorul într-un moment dificil, am învins la Pandurii… tot ei au fost cei care au obţinut aceste rezultate, ele trebuie să fie reperele noastre!”, a conchis tehnicianul alb-negrilor.

Partida Astra Giurgiu – Poli Timişoara se joacă vineri, 16 mai 2014, de la ora 21:30, partida fiind transmisă în direct de DigiSport 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Comentarii recente

Articole asemănătoare