Nu avea permis de port-arma, dar se plimba cu pistolul la vedere pe un bulevard din Timisoara

- Advertisement -

Un timișorean a dost surprins de polițiștii locali, pe Bulevardul Regele Carol I, în timp ce se deplasa pe stradă, cu un pistol la vedere. Suspectul s-a dovedit a fi ”pistolar” fără a avea permis în acest sens.

Surpriză de proporții pentru polițiștii locali aflați în patrulare în cursul zilei de ieri, pe Bulevardul Regele Carol I. Oamenii legii au observat, în jurul orei 13:45, în fața magazinului de muzică din zonă, un bărbat care se plimba purtând la vedere un pistol. Trecând la legitimarea acestuia, s-a stabilit că este timișorean și că are 34 de ani, bărbatul neavând documente care să-i permită deținerea unei astfel de arme. Polițiștii locali au descoperit că pistolul este marca Ruger P 345, de culoare neagră, cu aer comprimat, bărbatul declarând că l-a achiziționat de la un magazin care ccomercializează articole de vânătoare și pescuit, în scop de autoapărare.

Cel în cauză a predat polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere a unei arme fără a avea permis în acest sens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Ministrul Sănătății a decis schimbarea managerului de la Spitalul Județean Timișoara

În urmă cu câteva minute, ministrul sănătății Alexandru Rafila...

Vicepremierul Sorin Grindeanu caută soluții pentru descentralizarea unor proiecte de infrastructură rutieră

Ministrul Transporturilor, vicepremierul Sorin Grindeanu, susține ideea descentralizării unor...

Debut „castigator” în noul sezon de motociclism viteză pentru Patrick și Ionel Pascotă

Primele două etape ale Campionatului Național de Viteză pe...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

”Luna si bec” pe trotuarele de langa Piata Flavia, dupa raziile politistilor locali

Noi acțiuni ale polițiștilor locali din Timișoara au fost...

VIDEO Nesimtirea soferilor incurca microbuzele care asigura transportul scolar la Timisoara

Soferii care parchează fără pic de bun simț în...

Spalatorie auto fara aviz de FUNCTIONARE, amenzi de peste 11.000 de lei, la Timisoara

O spălătorie auto a acumulat sancțiuni de peste 11.000...

Problemele locuitorilor din patru cartiere mari, in atentia Politiei Locale Timisoara

O nouă acțiune a polițiștilor locali din Timișoara s-a...

Copii de 15 ani, prinsi dupa ce au furat dintr-un magazin ”din prostie”

Doi minori, în vârstă de 15 ani, au depistați...