În perioada 7-20 septembrie 2019, la nivelul județului Timiș este în desfășurare o nouă ediție a Campaniei de informare și prevenire ”10 Pentru Siguranță” în scopul prevenirii traficului de persoane și victimizării minorilor.
În primele două zile ale campaniei, 7 și 8 septembrie, reprezentanți ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI), respectiv ai Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat, Inspectoratului de Jandarmi Timiș, Agenției Naționale Antidrog- Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timiş, Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane Timișoara, Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, Gruparii Mobile de Jandarmi Timișoara și Instituției Prefectului Județului Timiș, s-au aflat printre cetățeni pentru a le oferi sfaturi preventive în legătură cu riscurile infracționalității din unitățile de învățământ și zonele adiacente acestora.
Structurile Ministerului Afacerilor Interne au organizat întâlniri cu timișenii în locuri cu public numeros, respectiv Festivalul “Bega Bulevard”, unde cetățenii au aflat efectul substanțelor psihotrope cât și al consumului de alcool pe timp de noapte și pe timp de zi, prin intermediul unor ochelari ce simulează aceste efecte.
De asemenea, reprezentanții acestor structuri s-au aflat și în magazinul Auchan de pe Calea Aradului unde au desfășurat diverse activități interactive cu copiii recompensându-i cu diferite premii, și au discutat cu parinții pe linia prevenirii faptelor antisociale pentru siguranța elevilor atât în școli cât și în timpul liber.
În perioada 10-20 septembrie 2019, echipe mixte din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne se vor deplasa în unitățile de învățământ selecționate, 48 din mediul urban și 10 din mediul rural, pentru a discuta cu elevii, părinții și cadrele didactice în vederea identificării de soluții pentru problemele anterioare și prevenirea comportamentelor care ar putea afecta siguranța în școli.
#10PENTRUSIGURANTA
Reprezentanții structurilor M.A.I. vor fi prezenți la deschiderea anului școlar, pentru a transmite copiilor succes la învățătură, asigurând părinții și cadrele didactice de toată disponibilitatea noastră în rezolvarea problemelor, care pot apărea.