Și nu a terminat ”cartea”! Semn că Barack Obama, fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, nu este un scriitor ușor de citit și nici de digerat.
Probabil că ”Tărâmul făgăduinței”, ultima carte a ex-liderului lumii libere, are multe personaje, ceea ce o face dificilă de urmărit, asemenea scriitorilor ruși despre care se știe, pentru cei care lecturează, că sunt ”greoi”.
Până la urmă, pentru Raoul Trifan, senator USR+ Timiș, care are doar Bacalaureatul, important este să o termine, că de povestit ne tot istorisește despre ”capodoperă” de un an de zile!
Dincolo de snoavele useriste cu ”digitalizarea”, care deja sună ca o placă stricată, Trifan este obligat să fie un exemplu pentru toți copiii din România – că doar, acum, e legiuitor! – cărora trebuie să le demonstreze și să-i conștientizeze că educația are însemnătatea ei, iar cartea stă la baza unei vieți și cariere sănătoase!
Nu neapărat de succes, pentru că tot senatorul userist de Timiș ne-a convins pe toți că și ”oamenii noi” pot ajunge în demnități publice, chiar și fără studii superioare! Doar cu ”școala vieții”, cu un pic de tupeu, multă șmecherie, distorsionare a realității și manipulare! Bravo lui!
Aseară, așa cum v-am relatat, s-a întâmplat inevitabilul. În cadrul unui scurt vox populi, intitulat, cât se poate de clar, ”Cu mâinile pe carte”, realizat de o televiziune de nișă, concluzia a fost că ”Parlamentarii spun că mai au timp și să citească”.
O singură reacție a stârnit stupoare, ilaritate, șoc și groază! Toate la un loc! Cea a senatorului USR+ de Timiș, Raoul Trifan, care a spus întocmai: ”Da, citesc! Dar citesc atunci când spăl sau când îmi fac de mâncare. Îmi pun casca și ascult cărți”!
Evident, după o asemenea declarație internetul a luat-o razna! Trifan a avut două momente, în care a încercat, din răsputeri, să dreagă busuiocul. Două declarații publice. În prima a susținut că vorbele i-au fost scoase din context:
Dincolo de faptul că nu are nicio relevanță întrebarea inițială – oare mai merge cineva după fenta asta? – răspunsul senatorului USR+ de Timiș a fost unul ferm, așa cum se vede din știrea tv: ”Da, citesc! Dar citesc atunci când….”. Ceea ce înseamnă, evident, după modul de răspuns, că întrebarea secundară a fost, probabil, ”Și mai aveți timp să și citiți?”, că tot vorbește senatorul despre ”cât de solicitantă este activitatea de parlamentar”.
Mai mult, nu neagă nimeni că senatorul Trifan nu a fost ”onest” când, la rubrica ”Cu mâinile pe carte”, a încercat un răspuns ieșit din tipare, doar că nu i-a ieșit. Din contra! A devenit, din nou, subiect de caterincă! Chiar și pe grupurile interne de WhatsApp ale USR+ Timiș!
Schemă de lucru
Și senatorul userist Raoul Trifan a mai încercat o schema de PR pe Facebook, tocmai ca să iasă din hora asta a cititului, în timp ce spală vase sau gătește! Și, după cum o să vedeți, manevra s-a dovedit una extrem de păguboasă pentru că senatorul Raoul Trifan a căzut din lac în puț.
Iată ce spunea, ieri, 19 februarie, pe pagina personal de Facebook reprezentantul USR+ în Senatul Românei:
Bun! Încă de la începutul polologiei, manipularea este evidentă: senatorul cu Bacalaureat NU a devenit subiect de știre și de caterincă publică pentru că ascultă cărți! Deloc! A devenit ”știre” pentru că la întrebarea dacă mai are timp și de CITIT, a răspuns că citește… când spală vase sau gătește.
De fapt, nici nu citește ci, cu căștile pe urechi, ascultă cărți! E clar că nu e vina nimănui că Raul Trifan nu vede diferențele între verbele ”a citi” și ”a asculta” sau ”a audia”.
În logica asta, e clar că Trifan merge la Teatru sau la Opera ca ”să citească” actorii sau soliștii, nu ca să-i asculte! Și, mai mult decât orice, să recomanzi audiobooks ca…”metodă de a citi” și să insiști că există un semn de egal între a citi și a audia este de neînțeles! Manipulare pură! Fără nicio legătură cu limba română, cu DEX-ul și cu morfologia!
Batman revine
De departe, partea cea mai interesantă a declarației de pe Facebook, făcute de senatorul Raoul Trifan, este următoarea:
Interesantă pentru că, pe data de 31 decembrie 2020, chiar în noaptea de Revelion, reprezentantul USR+ Timiș în Senatul României, tot pe pagina sa de Facebook, alături de o poză de familie, spunea:
Bun, postarea de pe online, care seamănă cu un soi de recenzie de carte și care cuprinde învățăturile pe care le-a tras ”omul nou”, atât cât a ”buchisit”, e mult mai lungă. Important e să rețineți că, în 31 decembrie 2020, Raoul Trifan ”citea” aceeași carte pe care o ”lectura” și în 19 februarie 2021.
Adică. ieri! Ba mai mult, între cele două sesiuni de Barack Obama, useristul ”a citit„ și ”Crepusculul Democrației” de Anne Applebaum. Acum, vizavi de toată această situație halucinantă, până la un punct, există câteva explicații (i)logice. Dincolo de punct, e doar distorsionarea adevărului și manipulare.
E clar că, din moment ce îl citea pe Obama în 31 decembrie 2020, Trifan a vrut să aibă și varianta audio a volumului! Semn că e un fan înrăit al fostului președinte american și a vrut să și audieze, ceea ce a citit, ca să rămână totuși cu ceva, nu? E de înțeles!
Asta e singura explicație logică pentru care cineva cumpără, același autor, în două formate diferite! A doua chestiune ar fi că, în fapt, chiar și la trecerea dintre ani, Trifan nu citea cartea ci o asculta. De înțeles și asta pentru că și acum face confuzie între cele două verbe!
Conform postării de aseară de pe Facebook, se înțelege că senatorul nu a apucat să parcurgă cartea, în întregime, nici în două luni de zile. Așadar, în logica declarației televizate, înseamnă că senatorul Trifan nu a spălat suficiente vase și nici nu a gătit foarte mult, din moment ce nu a apucat ”să citească” cartea!
Și da, e un simplu volum, nu o trilogie de Tolkien, Larsson, Rothfuss, Morcan, Ludlum etc. Unde mai pui că, între cele două sesiuni de ”citit” Barack Obama, useristul Trifan a mai terminat de ”citit” și ”Crespusculul Democrației” de Anne Applebaum.
Deci, ori l-a plictisit Barack si a sărit pe o altă ”carte”, scrisă de Anne, după care a revenit la sentimente mai bune și l-a reluat pe fostul președinte american ori…niciuna! Niciuna din toate variantele!
În loc de epilog
Ceea ce pare absolut greu de înțeles este următoarea chestiune. În fapt, o întrebare cu răspuns închis: E chiar atât de greu ca cei de la USR+ Timiș, drepți și intransigenți, așa cum se descriu, să recunoască că sunt și ei oameni și că sunt supuși greșelilor?
Se pare că da. Exemple, în afara senatorului Raoul Trifan, mai sunt două, mari și late. Trifan este doar ultimul dintre ele deși, dacă o privești invers, e chiar primul pentru că, atunci când s-a aflat că nu are studii superioare, USR+ Timiș a preferat să-l țină în brațe, în loc să-și ceară scuze și să repare greșeala.
A urmat, mai apoi, Cristian Moș, președintele USR+ Timiș și vicepreședinte al CJ Timiș, care a afirmat, cu subiect și predicat, că Bega este poluată. Când s-a demonstrat că, în căutare de subiecte, a generat un fake-news, care a alertat autoritățile publice și le-a pus pe drumuri degeaba, Moș nu a retractat și nici nu și-a cerut scuze, în mod public.
Din contra, a fost mai simplu să spună că rămâne ”cu ochii ațintiți pe problema poluării Begăi”. Și tot acolo e cu ochii de vreo două luni! Și tot nimic! Nici urmă de poluatori!
În fine, ultimul care a derapat a fost primarul Dominic Fritz, când l-a girat pe Bogdan Nanu, la modul cel mai public cu putință, în momentul în care l-a pus în fruntea Colterm SA. L-a umflat de zici că Nanu era Greuceanu! Mesia!
Ulterior, la nicio săptămână, s-a descoperit că, în tinerețe, Nanu fusese condamnat pentru infracțiuni economice! Nici Fritz nu și-a cerut scuze timișorenilor pentru amatorism, mulțumindu-se să anunțe că Nanu nu mai e director și că reforma Colterm SA continuă, în ciuda unor grupuri obscure, care se opun schimbărilor.
Dar nu i-a nominalizat pe ”vampirii” care sug banii municipalității!
Normal, la Fritz și Moș, veșnica manipulare cu ”dușmanul imaginar” sau ”poluatori necunoscuți”! La Trif, schema cu alții sunt de vină, s-a înțeles greșit, e scos din context, eu sunt Alba ca Zăpada!