Reprezentanţi din 24 de organizaţii judeţene ale PRM au participat, sâmbătă, la o şedinţă extraordinară a Consiliului Naţional, la care s-a decis revocarea preşedintelui partidului Corneliu Vadim Tudor şi a conducerii PRM, C.V. Tudor declarând, de pe altă parte, că reuniunea e nestatutară şi ilegală.
Gheorghe Funar, până în prezent secretar general al PRM, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în cadrul reuniunii Consiliul Naţional s-a decis, cu participarea a 24 de organizaţii judeţene ale PRM, modificarea şi completarea statutului partidului.
Totodată, Funar a menţionat că acest for a hotărât revocarea preşedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, precum şi a Biroului Politic şi a Comitetului Director al partidului.
De asemenea, potrivit sursei citate, s-a decis alegerea unui Birou Politic intermar care să asigure conducerea partidului până la organizarea unui congres extraordinar, care ar putea avea loc până cel târziu în toamna acestui an, unde vor fi organizate alegeri pentru funcţiile de preşedinte, prim-vicepreşedinte, vicepreşedinţii şi secretarul general al PRM.
Într-o declaraţie făcută sâmbătă presei, Corneliu Vadim Tudor a susţinut că reuniunea de la Palatul Parlamentului este nestatutară.
„Ce au făcut ei acolo e nestatutar, e total ilegal, (…) pretind că sunt şefi de filiale, nu sunt aşa ceva (…). Pe mine nu mă poate înlocui nimeni din această funcţie, chiar şi numai pentru simplul motiv că sunt preşedintele fondator al partidului şi marca PRM e înregistrată la OSIM pe numele meu”, a spus Corneliu Vadim Tudor. Sursa: Mediafax