Începând din această toamnă, Cătălin Măruţă nu va mai prezenta emisiunea „Happy Hour”. Anunţul a fost făcut chiar de vedeta Tv, pe contul personal al unei reţele de socializare.
„Dragi, mulţi şi devotaţi prieteni, începând de luni, 2 septembrie, ne vom întâlni la aceeaşi oră 17:30, la ProTV. Cu menţiunea că, de-acum înainte, emisiunea mea se va numi pur şi simplu „LA MĂRUŢĂ”. Sunt onorat de aceasta schimbare, parcă mă reprezintă mai bine, mă inspiră şi mă încurajează să abordez şi rubrici noi. Vacanţa s-a terminat, a fost frumos şi m-am odihnit, iar de acum pentru mine începe o perioadă interesantă. „LA MĂRUŢĂ” voi face în asa fel încât să vă uimesc, să vă redau entuziasmul, zâmbetul, bucuria exclusivităţilor palpitante şi surprizele plăcute pe care le meritaţi!”, a scris Măruţă pe Facebook.
Peste o mie de prieteni virtuali s-au arătat încântaţi de schimbarea denumirii emisiunii. Unii dintre fanii prezentatorului PRO TV au ţinut chiar să-I precizeze acestuia faptul că foarte mulţi telespectatori fideli ai emisiunii spunea că se uită „la Măruţă” şi nu la „Happy Hour”.
„Toata lumea spunea de mult ”La Măruţă” , „Happy Hour” disparuse de ceva vreme. Mult succes cu noul format”, scrie unul dintre prietenii virtuali ai lui Cătălin Măruţă.
Sursa:click.ro