Prima ocazie a partidei a aparţinut oaspeţilor, care nu reuşesc să deschidă scorul prin Gorobsov, în minutul 4, care trage peste. Minutul 15 aducea deschiderea scorului, Celeban marcând cu capul după o lovitură liberă a gazdelor, iar tabela indica 1-0 în favoarea moldovenilor. Atacantul timişorenilor Szekely a avut şi el şansa marcării unui gol, însă golgheterul de pe Bega nu a prins cel mai bun şut, mingea mergâng peste poarta lui Straton. În minutul 34 acelaşi Straton scapă mingea printre mâini, iar Furtado înscrie, însă golul este anulat deoarece vârful timişorenilor s-a ajutat de mână pentru a marca golul, drept „răsplată”, centralul Avram, arătându-i cartonaşul galben.
După pauză, tot timişorenii au prima ocazie, prin tânărul Bărbuţ, care, din centrarea lui Popovici, nu reuşeşte să-l învingă pe Straton din şase metri, lateral dreapta. După câteva ocazii în care vasluienii l-au făcut „mare” pe Nuno Claro. Minutul 60 aduce o altă ocazie importantă pentru moldoveni, care lovesc bara după ce Temwanjera trimite cu capul spre buturile lui Nuno Claro. Tot gazdele puteau înscrie încă o dată, în minutul 72, însă şutul lui Madson Enrique este respins „peste” de goalkeeper-ul timişorenilor, iar FC Vaslui obţine cele trei puncte la capătul unui meci în care Poli nu a dovedit prea multe, înfrângere care-i trimite pe bănăţeni pe locul 8 al Ligii I, după şapte partide jucate.
FC Vaslui: Straton, Viveiros, Celeban, Prahic, Sălăgeanu, Antal, Caue, Wilk (min. 69 – Madson), Sânmărtean (c) (min. 73 – Manole), Temwanjera, Pozder (min. 46 – Pătulea). Antrenor: Ionuţ Moşteanu.
Poli Timişoara): Claro, Nohai, Scutaru, Şeroni, Marovic, Petre (c) (min. 75 – Poparadu), Keita (min. 46 – Bărbuţ), Gorobsov (min. 28 – Furtado), Trandu, Popovici, Szekely. Antrenor: Valentin Velcea.
Vezi rezumatul partidei AICI.