Duminică seara, la finalul partidei dintre BC Timişoara şi CSM Oradea, încheiată cu scorul de 77-70 şi implicit cu eliminarea bănăţenilor din Cupa României, l-a făcut pe Dragan Petricevic să exclame: “Asta nu e Timişoara cu care sunt eu obişnuit”, făcând aluzie, „cu lacrimi în ochi” la faptul că „Leii din Banat” au fost susţinuţi din tribunele sălii Constantin Jude de galeria oaspete, mai mult decât de fanii din Timişoara.
„Mi-a fost ruşine azi! S-a auzit Timişoara doar când au strigat cei de la Oradea. Penibil!” a spus, dezamăgit unul dintre cei mai înfocaţi suporteri ai alb-violeţilor.
Auzind aceste vorbe, fanii timişoreni o „pun” de-o revenire în forţă. „Ca o paranteză, stăteam astăzi şi la obişnuitele triţe a lui zlatko ţipam şi mă ridicam cu prietenul meu în picioare şi traim fiecare coş, iar în faţa mea erau nişte puştani şi râdeau de numa’ de noi şi stăteau pe Facebook. Am o întrebare, iar cine se va supăra, să se supere. Din tot fan-clubul acesta, care are 656 de membri, câţi sunt dispuşi ca la următorul meci să ne adunăm şi să creăm o atmosferă pentru băieţi şi pentru antrenor? Bănuiesc că a-ţi văzut şi voi postul lui Dragan, în care a zis că e dezamăgit şi cum a venit aşa poate să şi plece, vă doriţi lucrul ăsta? Astăzi, din nou m-am simţit ca în deplasare, a ajuns galeria adversă să cânte pentru noi…” sună îndemnul unuia dintre suporterii BC Timişoara, un suporter inimos care vrea să refacă galeria care, în urmă cu doi ani, purta „leii” pe valuri cu scandările lor.
„Eu personal sunt de părere că ar cam fi cazul să ne mobilizăm şi să facem ceva în legătură cu acest lucru. Să fim serioşi, nu avem nevoie de galeria celor de la fotbal ca să cântăm. La naiba! Iubim echipa asta, ce-ar fi ca la meciul de săptămâna viitoare să ne punem la locul galeriei şi să cântăm, ca suporterii adevaraţi?” spune alt fan, în cadrul grupului fanilor de pe Facebook.
„Am cânta pentru Timişoara, am cânta pentru Dragan, dar cât timp este Demaio la noi nu va veni nici galeria. Eu mă bag la mobilizare, să facem atmosferă” acuză un alt fan al „leilor”.
„Chiar dacă nu ar fi atmosfera ca pe vremurile în care venea Peluza Sud, măcar să fie altceva faţă de atmosfera de teatru de acum” adaugă un alt suporter al baschetului timişorean.
„Eu am mai încercat treaba asta şi anul trecut. După jumătate de meci am renunţat. Vă doresc baftă. Vă susţin, dar efectiv nu ai cu cine în sala asta” îşi spune off-ul un alt apropiat al celor de la BC Timişoara.
Suporterii BC Timişoara care nu au cunştnţă despre acest grup sau vor să se alăture acestei iniţiative sunt aşteptaţi să dea „join” AICI.