SINISTRU! „Cine-a pus sicriu-n drum?”, la Timişoara. „O fi rămas mic?” FOTO

- Advertisement -

Curăţenia de primăvară a trecut, iar până la cea de toamnă mai e mult, însă unii dintre concitadinii noştri nu fac diferenţa între a arunca gunoiul şi una dintre cele două acţiuni desfăşurate de Primăria Timişoara şi compania acesteia RETIM, deşi nici la aciunile Primăriei nu cred că se „acceptă” astfel de „deşeuri”.

Aşadar, ce să vezi, miercuri, în jurul prânzului, în spatele blocurilor turn de la intersecţia străzii Gheorghe Lazăr cu Calea Circumvalaţiunii, a apărut un… sicriu, la marginea drumului.

Locaţia este cunoscută de locatarii blocurilor ca o mică ghenă permanentă, însă, culmea, aceasta fusese curăţată chiar ieri de angajaţii de la salubritate, iar astăzi… ce să fie? S-a „umplut” din nou „cu de toate”. Că resturi de moloz, menajere, şi alte deşeuri să mai vezi pe-acolo parcă nici nu te mai miră, dar când apare tocmai un sarcofag, parcă te cam trec fiori reci pe şirea spinării.

„Poate a fost cumpărat prematur şi o fi rămas mic” spune una dintre persoanele care a văzut „minunăţia”. „Dacă careva are planuri măreţe, de plecat în <<călătorii mai lungi>>, cazarea este asigurată, 🙂 sarcofagul se poate ridica din spatele blocurilor de pe Gheorghe Lazăr. ROMÂNIA TE IUBESC!” susţine, în acelaşi ton tragi-comic, o doamnă care ne-a pus la dispoziţie aceste fotografii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

VIDEO Cu gluga pe cap, a aruncat o roaba de gunoi la coltul strazii, la Timisoara

Un timișorean a fost sancționat de polițiștii locali...

Mormane de gunoi, aruncat de comercianti pe domeniul public, la Timisoara

Dezastru lăsat în urmă de vânzătorii ambulanți și firmele...

Peste 1.400 de AMENZI pentru cei care aruncă GUNOIUL pe domeniul public, la Timisoara

Polițiștii locali au aplicat peste 1.400 de sancțiuni contravenționale...

Zeci de rampe clandestine de gunoi, în cartierele Mehala si Ronat din Timisoara

Polițiștii locali au desfășurat mai multe acțiuni în cartierele...

Au aruncat SACI CU GUNOAIE in mijlocul Pietei Traian. Altii lasa deseuri pe unde apuca, la Timisoara

Nesimțire maximă pentru unele persoane care au abandonat deșeuri...