”Leii din Banat” s-au impus în fața celor de la U BT Cluj-Napoca, într-un meci-copie al jocului disputat de cele două echipe în returul optimilor de finală ale Cupei României. Formația antrenată de Marcel Țenter a jucat perfect pe durata primului sfert, adjudecându-și cu 26-20 prima parte, în timp ce sfertul doi s-a încheiat la egalitate, 21-21.
Alb-violeții au întors rezultatul după pauza mare, în sfertul al treilea, când s-au apropiat la doar două puncte de oaspeți, adjudecându-și sfertul cu 22-18. Diferența s-a făcut pe durata ultimului sfert de joc, care a înregistrat un ”run” de 10-0 pentru elevii lui Dragan Petricevic. Deși în cea de-a doua parte a jocului, pe parchet nu s-au mai aflat Jovanovic și Tica, accidentați, timișorenii și-au păstrat avantajul pe tabela de marcaj, reușind să se impună în final adjudecându-și ultimul sfert cu 26-20. BC Timișoara a jucat în cea mai mare parte a partidei fără un pivot autentic, chiar dacă Popescu a suplinit excelent postul, ocazie cu care a bătut recordul național la recuperări în actualul sezon, șapte la număr.
Pesic a fost coșgheterul jocului cu 24 de puncte marcate, fiind urmat de Popescu (20), Persic (13), Lewis (11), Manigat (10), Jovanovic (8) și Milencovici (3).
”A fost un meci echilibrat, greu, așa cum m-am așteptat. Avem deja trei partide jucate cu acest adversar valoros, dintre care una pierdută, dar dominată de noi, apoi revanșa, iar acum un nou meci echilibrat. Cum ați văzut, am jucat mare parte din meci, fără doi titulari, deci este o victorie de caracter a jucătorilor. Mai ales a celor aflați în căutări, cei care trebuiau să confirme. Noi, la club, am avut încredere în ei, știam că vor veni și evoluțiile bune. Mă refer la Manigat, la Persic. Mulțumesc publicului, s-a simțit sprijinul spectatorilor, mai ales la final” a declarat la finalul jocului Dragan Petricevic, antrenorul BC Timișoara.
”Leii din Banat” au liber etapa viitoare, pentru ca mai apoi să se deplaseze terenul celeilalte grupări din Cluj, nou-promovata Universitatea Cluj-Napoca.