”Gaură” de peste 33 de milioane de lei descoperită de Curtea de Conturi, la Casa de Pensii. Ce plăţi eronate a făcut instituția

- Advertisement -

Raportul Curţii de Conturi după verificarea situaţiei privind evoluţia sistemului de pensii în perioada 2009-2013, anunță că s-a constatat faptul că au fost plătite eronat din bugetul de stat unele drepturi, în sumă estimativă de 27.594.000 de lei, în principal acordate în baza unor acte normative abrogate începând cu anul 2011, când a intrat în vigoare Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pentru care baza legală de acordare a acestora era bugetul asigurărilor sociale de stat.

În observaţiile menționate de Curtea de Conturi în raportul amintit se mai arată că au fost plătite, tot ilegal și tot din bugetul de stat unele drepturi în sumă estimativă de 4.056.000 de lei, în condiţiile în care intervenise decesul beneficiarilor, iar plata drepturilor de pensie nu a încetat în luna următoare decesului.

Tot ilegal au fost achitate și indemnizaţii de însoţitor în sumă de 403.000 de lei, acordate pensionarilor de invaliditate gradul I care au beneficiat în perioada 2011-2013 şi de asistent personal/indemnizaţii de însoţitor de la bugetele locale.

Prin situaţiile financiare întocmite la sfârşitului lui 2013, de către CNPP, au fost raportate unele creanţe care aparţin unor persoane decedate (1.289.000 de lei) pentru care dreptul entităţii la acţiune în vederea recuperării acestora s-a prescris.

Curtea de Conturi a mai constatat că nu a fost verificată realitatea serviciilor prestate de către furnizori, reprezentând facilităţile acordate unor persoane pentru decontarea călătoriile de cale ferată şi metrou în sumă estimativă de 59.635.000 de lei.

În raport se mai precizează că au fost constatate nereguli în bazele de date privind evidenţa beneficiarilor de drepturi din bugetul de stat, întrucât în unele cazuri lipsesc elementele obligatorii de identificare a beneficiarilor.

Curtea de Conturi mai notează că a fost utilizat eronat contul „decontări între instituţiile subordonate” pentru operaţiunile de decontări efectuate între casele teritoriale de pensii, astfel că la sfârşitul anului 2013 acesta prezintă un sold de 1.384.000 de lei, scrie Mediafax.

Foto:stirialba.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Timişorenii i-au declarat război lui Nicolae Robu

De sâmbătă, mai exact 8 decembrie, în oraşul de...

România nu mai are două șosele spectaculoase! A fost inaugurat TransRarăul- a treia minune ”asfaltată” a țării VIDEO

Transrarăul este șoseaua din munţii Moldovei, care face legătura...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie