Meci cu peripeții ieri, în Sala Sporturilor „Ioan Morar” din Sânnicolau Mare. Gazdele de la Unirea și echipa din Peciu Nou s-au întâlnit într-o partidă care a contat pentru etapa a III-a, din cadrul Campionatului Național de juniori II, la handbal feminin. Câștig de cauza a avut Unirea, chiar dacă la pauză a fost condusă cu 10-12. Scorul final a fost 24-19.
Conduse de pe bancă de Raul Ciolpan, acompaniat de Dani Morar, uniristele au intrat foarte bine în meci, preluând conducerea și distanțându-se la trei goluri diferență. Totuși, Peciu Nou a arătat că are un cuvânt de spus în partida de pe Aranca. Principalele arme, surorile Balogh, și-au pus amprenta asupra răsturnării scorului până la pauză, 10-12.
Repriza secundă s-a desfășurat în aceeași notă echilibrată. Cele mai mari probleme întâmpinate de gazde au fost cu 6 minute înainte de meci, atunci când s-a întrerupt curentul într-o zonă importantă a orașului Sânnicolau Mare, inclusiv în sala din oraș, iar dacă ar mai fi durat, partida ar fi fost pierdută la masa verde. Pana de curent le-a priit însă gazdelor care, după revenire, au marcat două goluri rapide și s-au desprins pe tabelă, scor final 24-19.
Cele două echipe sunt repartizate în grupa G a Campionatului Național de juniori II, la handbal feminin, alături de LPS Sebeș, care conduce grupa după 3 partide, având maximum de puncte. LPS Banatul este pe ultima treaptă a podiumului, cu 3 puncte, la fel ca și Peciu Nou. CSS Hunedoara, cu două puncte, este pe penultimul loc, iar ASC Victoria Nădlac este lanterna roșie, fără vreun punct.
Lista marcatoarelor:
Unirea Sânnicolau Mare: Ada Nița 6 goluri, Crina Asaftei 6, Delia Moldovan 4, Roosz Suba Karina 4, Cristina Miculescu 1
Peciu Nou: Andreea Balogh 5, Gabriela Balogh 4, Maja Eremici 4, Zlatinca Bezar 3, Bianca Bujora 2, Cătălina Dragomirescu 1
Foto: Arhivă