Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Unirea Sânnicolau Mare, sancționată FINANCIAR de Comisia de Disciplină a FRH, cu propunere de dezafiliere

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Intrată sub lupa Comisiei de Disciplină a Federației Române de Handbal (FRH), după înscrierea și participarea în campionatul maghiar de handbal, Liga a IV-a a județului Csongrad, Unirea Sânnicolau Mare a primit astăzi vestea referitoare la sancțiunea primită. Astfel, clubul de pe Aranca a scăpat, cel puțin momentan, de o vehiculată dezafiliere, însă va fi nevoit să plătească federației până în data de 30 octombrie 2015, suma de 2.000 de lei.

Totodată, Comisia Centrală de Disciplină a sesizat Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal cu propunerea de dezafiliere a clubului din Sânnicolau Mare. Trupa de pe Aranca are un început bun de campionat, cu două victorii clare, obținute ambele pe teren propriu. Duminică, de la ora 15.00, uniriștii vor juca în deplasare, la Szeged. Înainte de a intra sub atenția FRH, Unirea Sânnicolau Mare a primit un acord de principiu din partea Asociației Județene de Handbal (AJH), sub egida căreia a activat în ultimii doi ani, cu privire la participarea în campionatul de peste graniță.

Comunicatul remis de FRH la punctul 5 pe ordinea de zi a ședinței care a avut loc ieri, 20 octombrie 2015:

”Referitor la sesizarea dl. Mihail Bocan, Secretar General al FR Handbal, cu privire la incalcarea grava a regulamentului de disciplina si a statutului FR Handbal de catre echipa CS UNIREA SANNICOLAU MARE, comisia constata:

– echipa din Sannicolau Mare activeaza in campionatul UNGARIEI de handbal amatori, in judetul Csongrad, sustinand primul joc in data de 11.10.2015 pe teritoriul Romaniei, fara acordul Federatiei Romane de Handbal,

– din punctul de vedere al AJH Timis, cat si din corespondenta acesteia cu clubul “UNIREA”, reiese faptul ca UNIREA SANNICOLAU MARE avea un acord de principiu al AJH Timis de a se inscrie si a participa la acest campionat extern, campionatul judetean Csongrad, Liga a IV-a.

– Comisia mai retine faptul ca, in conformitate cu adresa Federatiei Ungare de Handbal, clubul in cauza a putut sa se inscrie in campionatul mentionat, avand acceptul AJH Timis.

Pentru toate aceste motive, comisia decide:

– sanctionarea clubului CS UNIREA SANNICOLAU MARE cu penalitate de 2.000 de lei, cu termen de achitare 30.10.2015, pentru nerespectarea conditiilor prevazute de R.O.A.H. privind organizarea sau participarea la jocuri publice cu echipe straine in tara si in strainatate, conform art. 33, lit. a.;

– sesizarea Consiliului de Administratie cu privire la incalcarea art. 20 lit. g din Statutul F.R.Handbal, cu propunerea de dezafiliere a clubului CS UNIREA SANNICOLAU MARE, conform art. 24 aliniat 1, lit. e.”

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore