Bărbat prins fără carnet, la intrarea în țară. A condus din Anglia

- Advertisement -

A condus din Anglia până la intrarea în țară, în Vama Cenad, fără a avea permis de conducere. Este cazul unui bărbat de 31 de ani, din Dâmbovița, care a fost depistat de polițiștii timișeni. Acum s-a ales cu dosar penal.

Tânărul a ajuns în Vama Cenad marți, la prânz, la volanul unui autoturism Volvo, înmatriculat în Marea Britanie, dar nu le-a putut prezenta polițiștilor un permis de conducere valabil.

„Poliţiştii de frontieră timișeni i-au solicitat acestuia să prezinte la control şi permisul de conducere. G. Florin a prezentat poliţiştilor de frontieră un permis de conducere provizoriu, eliberat de autorităţile din Marea Britanie, dar deoarece acest permis de conducere conferă titularului dreptul de a conduce un autovehicul doar cu însoţitor şi numai pe teritoriul Marii Britanii, poliţiştii de frontieră i-au solicitat acestuia să prezinte un permis de conducere valabil pe teritoriul României. Cetăţeanul român a declarat că nu deţine un alt permis de conducere”, au transmis polițiștii de frontieră timișeni.

Verificările realizate de oamenii legii au confirmat declarația tânărului. El este acum cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis de conducere.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Adio blocarea roților în parcările centrelor comerciale!

Primăria Timișoara a intervenit total ineficient în scandalul blocării...

IPJ Timis recruteaza viitori politisti. Vezi cum te poti inscrie la postlicealele MAI

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș contiună activitatea de...

Politistii din Timis, fapte bune pentru copii: ”Protejam oameni, ajutam oameni!”

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș...

Politistii din Timis, actiuni de prevenire in scoli

Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii reprezintă atribute esenţiale ale activităţii...

Politistii din Timis se implica si schimba destine, donand sange

Inspectoratul de Poliție Județean Timiș susține în continuare Campania...

Din aceeași categorie

Categorii Populare