Președintele PDL Timiș a hotărât astăzi, în cadrul ședinței de Birou Permanent Județean a filialei Timiș, să se retrage din competiția pentru un fotoliu european. Potrivit comunicatului, Ostaficiuc a luat această decizie după ce s-a consultat cu avocații săi, care l-au apărat în procesul de contestare a deciziei ANI privind conflictul de interese.
Vă reamintim că Agenția Națională de Integritate s-a autosesizat că preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, este în conflict de interese, deoarece în calitatea sa a acordat unei societăţi la care sunt acţionare soţia sa şi fiica concesiunea unei parcele în cadrul Parcului Tehnologic şi Industrial Timişoara. Drept urmare, avocații i-au sugerat ca fiind foarte probabil ca ANI să conteste la BEC candidatura sa, în această situație, PDL riscând să nu mai aibă lista completa și, implicit, să piardă reprezentanți în secțiile de votare din toată țara.
Liderul PDL a declarat:„Regret această situație, știu că aș fi reprezentat cu cinste România în Parlamentul European. Înțeleg dezamăgirea colegilor mei însă doresc să-i asigur că am luat cea mai bună decizie pentru partid”, a spus Ostaficiuc.
În încheiere, pedelistul a declarat că îl va susține de a la candidatură pe președintele Tineretului Democrat Liberal, Sorin Moldovan, reprezentant și el al regiunii de Vest.
sursă foto:enational.ro