Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Dolarul îşi grăbeşte aprecierea

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

În primele trei şedinţe din octombrie, moneda americană s-a aflat pe uşoară scădere, vineri media fiind stabilită la 3,4947 lei. Pentru perioada imediat următoare este de aşteptat ca dolarul să atace pragul de 3,55 lei, în condiţiile în care el se apreciază rapid în faţa euro.

După o scurtă perioadă în care euro s-a plasat în apropierea pragului de 4,40 lei, săptămâna trecută acesta a urcat la 4,41 – 4,42 lei. După o creştere la începutul săptămânii la 4,4152 lei, sfârşitul lui septembrie a adus un curs de 4,4114 lei, mai sus cu 0,3% faţă de prima şedinţă a lunii trecute. Octombrie a debutat cu o medie de 4,4127 lei, într-o şedinţă în care a fost testat pragul de 4,42 lei, pentru a scădea vineri la 4,4114 lei, când piaţa s-a deschis la 4,4150, iar tranzacţiile s-au realizat între 4,41 şi 4,4160 lei.

Piaţa valutară nu a fost influenţată de deciziile de politică monetară ale BNR, care a scăzut dobânda sa directoare de la 3,25 la 3% pe an şi a redus rata rezervelor minime în lei de la 12% la 10%. Măsurile sunt luate în efortul de a stimula creditarea economiei, într-un moment în care există posibilitatea revenirii în recesiune, în condiţile în care zona euro, ceea către pleacă majoritatea exporturilor româneşti, este pe o pantă puternic descendentă, în contrast cu cea americană.

Volatilitatea francului elveţian a fost mai redusă, media lui coborând de la 3,6599 la 3,6499 lei.

De la 1,27 dolari, la începutul săptămânii, euro a scăzut vineri la 1,2501 dolari, nivel care nu a mai fost atins din august 2012, pentru ca pieţele americane să se închidă la 1,2514 dolari, astfel că faţă de începutul lui septembrie scăderea este de circa şapte cenţi. Dacă economia din zona euro reintră în recesiune, tendinţă pe care BCE încearcă să o combată prin scăderea dobânzii-cheie la 0,05% şi declanşarea unui program de relaxare cantitativă, prin care care va injecta lichiditate, cea a SUA se află pe o pantă ascendentă. Astfel, PIB-ul american a crescut în trimestrul al doilea cu 4,6% iar luna trecută şomajul a scăzut la 5,9%, ceea ce va permite Rezervei Federale să majoreze, începând cu anul viitor, dobânda sa directoare, care se află în prezent la 0 – 0,25%.

Aprecierea dolarului american a produs şi scăderea preţului unciei de aur, care a coborât vineri la 1.192 dolari, cea mai mică cotaţie a sa de la finalul lui 2013.

La Sibiu, euro a scăzut pentru decembrie până la 1,2514, pentru martie la 1,2516 iar pentru iunie viitor la 1,2557 dolari. La rândul ei, uncia de aur a coborât pentru scadenţa lunară de la 1.220 la 1.192 dolari.

*Analiza cuprinde perioada 29 septembrie – 3 octombrie

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore