Elevii din Variaş, EDUCAȚI de jandarmi pentru a preveni actele de violenţă şi consumul de droguri

- Advertisement -

Joi, 21 mai 2015, jandarmii timişoreni, împreună cu ofiţeri C.P.E.C.A. şi lucrătorii Postului de Poliţie, au participat la o întâlnire cu peste 100 de elevi ai Şcolii Gimnaziale din comuna Variaş, judeţul Timiş. Elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a le-au fost prezentate pe scurt şi pe înţelesul lor, aspecte privind prevenirea consumului de droguri, efectele acestuia din punct de vedere medical şi probleme care rezultă din cauza consumului de substanţe halucinogene.

Mulţi dintre elevi au descris diferitele forme ale violenţei, de la cea verbală şi până la cea fizică, percepută în ansamblu ca o manifestare la care recurg cei ce au astfel de exemple în familie, dar şi pe stradă, fie că sunt împinşi să acţioneze astfel de către persoane rău intenţionate. De altfel, una dintre problemele repetat puse în discuţie de către elevi a fost aceea că în viaţa de zi cu zi este dificil şi chiar periculos să iei atitudine împotriva celor care încearcă să inspire teamă celor din jur.

Reprezentanţii C.P.E.C.A. şi Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara au pus accentul în răspunsurile date îndeosebi pe rolul prevenirii unor astfel de manifestări, oferind totodată soluţii practice de răspuns în astfel de situaţii. Jandarmii au arătat că cea mai importantă armă de descurajare a unui astfel de comportament constă în alertarea în cel mai scurt timp posibil a forţelor de ordine, prin apelul unic de urgenţă.

Campania ”Şcoli în siguranţă” se desfăşoară în baza protocolului semnat de Gruparea de Jandarmi Mobilă Timişoara cu Centrul Regional de Prevenire şi Consiliere Antidrog Timişoara și vizează mai multe deplasări la instituţiile de învăţământ din judeţul Timiş, având ca grup-ţintă îndeosebi elevii din grupa de vârstă 10-19 ani. Activitatea desfăşurată are ca scop, creşterea gradului de siguranţă în unităţile de învăţământ, prevenirea delincvenţei juvenile şi reducerea riscului de victimizare în rândul minorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Administrația Fritz a început războiul și cu firma Getax, în interesul unui dezvoltator imobiliar

Orice dărâmă, vopsește, plantează, desenează sau mută dintr-un loc...

USR–Trădarea finală și complicitatea cu extremiștii care amenință România

Dacă mai era nevoie de o dovadă că USR...

Ajutoarele de la Uniunea Europeană se distribuie din nou, pe principiul „Primul venit, primul servit!”

Distribuirea se va face la vechea adresă, din Timişoara,...

Articole asemănătoare

Inaugurare la Lugoj: Un nou centru de recuperare pentru copiii cu dizabilități

Un pas important pentru sprijinirea copiilor cu dizabilități a...

Complexul Sportiv Multifuncțional – Timiș 4 All: Un pas important pentru dezvoltarea sportului în Timiș

Un nou proiect ambițios prinde contur în județul Timiș....

Administrația Fritz a început războiul și cu firma Getax, în interesul unui dezvoltator imobiliar

Orice dărâmă, vopsește, plantează, desenează sau mută dintr-un loc...

Din aceeași categorie