FOTO/VIDEO Microbuze scolare ”interzise” elevilor din cauza NESIMTITILOR care parcheaza in statii

- Advertisement -

Ieri și astăzi au avut loc două acțiuni de amploare ale polițiștilor locali din Timișoara, pentru descurajarea șoferilor care parchează cu nesimțire în stațiile mijloacelor de transport în comun, mijloacele de transport în comun fiind nevoite să oprească în afara alveolelor special amenajate.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au efectuat, în ultimele două zile, acțiuni punctuale în vederea luării măsurilor de fluidizare a traficului obstrucționat de autovehiculele parcate neregulamentar în mai multe zone din municipiu în care au existat numeroase sesizări cu privire la oprirea sau staționarea autovehiculelor încurcând fie circulația mijloacelor de transport în comun, dar și a microbuzelor de transport școlar ale Societății de Transport Public Timișoara (STPT) și chiar a autocarelor care transportă turiști și care au locuri special amenajate pentru staționare.

Oamenii legii amintesc că numai în ultima săptămână au fost aplicate un număr de 114 sancțiuni contravenționale pentru astfel de fapte, în special în zona centrală a municipiului, fiind de altfel și ridicate zeci de autoturisme parcate neregulamentar din astfel de locații.

”Reamintim că sancțiunile aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 referitoare la oprirea și staționarea în locuri nepermise sunt între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, iar în cazul ridicării se achită și o taxă către SDM, cu al cărei mijloc se efectuează ridicarea. Poliția Locală atrage atenția că astfel de acțiuni au loc zilnic, iar conducătorii auto care sunt depistați vor fi sancționați drastic”, susține reprezentanții Direcției Poliția Locală Timișoara.

Acțiunile de miercuri și joi, 8, respectiv 9 mai 2019, au vizat în mod special stațiile în care microbuzele școlare așteaptă elevii pentru a-i transport spre cartierele în care locuiesc.

Aceste acțiuni au demarat ca urmare a sesizărilor făcute de șoferii STPT, care erau nevoiți să staționeze pe prima bandă din dreptul alveolelor special destinate vehiculelor pe care le conduc, ocupate cu mașini staționate ilegal. Astfel, o parte dintre vehiculele staționate în locurile interzise au fost ridicate de Societatea de Drumuri Municipale (SDM), la solicitarea polițiștilor locali.

Cele două acțiuni au fost coordonate personal, cu mare succes, de însuși șeful Serviciului Circulație Rutieră, al Direcției Poliția Locală Timișoara, Dumitru Domășnean, fostul comisar șef al Poliției Rutiere la nivel municipal.

[responsive_youtube

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

UPDATE 4: Exclusiv! Scandal de proporţii: 12 ţigani au ,,linșat” 2 români într-un club de manele din Timişoara

Joi spre vineri dimineața, în data de 08-09 septembrie,...

VIDEO! Timișoara, invadată de țepari care se dau reprezentanții Enel. Vezi cum acționează

Atenție mare cui deschideți ușa și ce acte semnați!...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie