Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Hoț de combustibil din rezervor, prins de polițiști la Chizătău. Vezi cum ACȚIONA!

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

În această dimineață, mai exact în jurul orei 3:20, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Rurale Belinţ şi Secţiei 7 Rurale Lugoj au depistat, în flagrant, un tânăr de 21 de ani, din Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, în timp ce sustrăgea combustibil din rezervorul unui autocamion.

În fapt, acesta ar fi forţat buşonul rezervorului unui autotren, parcat pe raza localităţii Chizătău, iar din interior a extras 375 de litri de motorină în bidoane, pe care le-ar fi introdus într-un microbuz, pentru a le transporta de la locul faptei.

Poliţiştii au procedat la ridicarea întregii cantităţi de combustibil, prejudiciul fiind recuperat în totalitate, iar tânărul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a tânărului.

- Advertisement -
Vocea Timisului
Vocea Timisului
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore