Încep lucrările de reamenajare la viitoarea locație a clinicii de dermato-venerologie FOTO

- Advertisement -

Zilele viitoare începe reabilitarea imobilului de pe strada Daliei, destina Clinicii de Deramto-Venerologie. Conform datelor oficiale de la Primărie, lucrările de reparaţii interioare, exterioare, precum şi schimbarea destinaţiei din spaţiu pentru cazare în spaţii pentru sănătate au fost adjudecate, în urma licitaţiei publice, de societatea Eurowindow SRL Timişoara, la valoarea de 7.340.000 lei fără TVA. Astfel că în perioada 05.05 – 09.05.2014 a fost emis Ordinul de începere pentru lucrări, fiind predat amplasamentul către constructor. Durata de execuţie a lucrărilor este de 13 luni, finalizarea acestora fiind preconizată pentru luna iunie 2015.

Prezent astăzi la locație, edilul Timișoarei, Nicolae Robu a anunțat câteva din caracteristicile cu care va fi înzestrată viitoarea locației a clinicii de dermato, cât și motivul pentru care a fost aleasă clădirea de pe strada Daliei, în zona Complexului Studențesc

„Clădirea va fi înzestrată cu două lifturi. În jur vom amenaja parcări și locuri de acces pentru salvare, este aproape de facultatea de medicină, pentru că nu am uitat că această clinică este una universitară și evident că medicii, fiind cadre universitare, trebuie să poată ajunge ușor la facultatea de medicină. Clădirea este a primăriei, deci nu se va întâmpla să avem probleme cu chiria. Ea a fost închiriată, o vreme, universității Tibiscus. Universitatea s-a restras din această clădire și atunci am aflat că imobilul aparține primăriei și am decis să mutăm aici clinica de dermatologie”, a explicat edilul.

Astfel, conform caietului de sarcini, suprafaţa utilă care urmează să fie amenajată este de circa 3300 mp, iar spaţiile funcţionale interioare vor fi împărțite între policlinică și ambulatoriu de specialitate. Clădirea va dispune de cabinete medicale, saloane, săli de așteptare, săli de tratament, sală de intervenții chirurgicale, birou de internări, grupuri sanitare personal şi grupuri sanitare pacienţi, cameră ultraviolete, sală pansamente, oficiu alimentar, laborator biochimie, laborator imunologie, laborator  hematologie şi coagulare, vestiare, filtru sanitar, preluare probe, birou şef secţie, camera de gardă, sală de curs, vestiar studenţi (cu grupuri sanitare), alte anexe şi holuri de nivel.

Cât despre vechea locație, cea de pe Mărășești, edilul a explicat că, după mutarea clinicii, acolo se vor amenaja spații pentru consulatele și ambasadele Italiei, Spaniei, Germaniei și Franței:

„În locul locației actuale a spitalului de dermatologie vom duce consulate și centre culturale străine. Am fost la fața locului cu ambasadorul Franței, am vorbit cu ambasadorul Germaniei despre acest proiect , și de asemenea cu ambasadorul Spaniei și cu cel al Italiei și intenționez ca acestea să fie primele patru țări care să se instaleze acolo”, a anunțat Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Mafia imaginară de pe mal se uită la canotorii… de pe mal

Mai mult ca sigur, imaginile de mai jos nu...

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

Ajutoarele de la Uniunea Europeană se distribuie din nou, pe principiul „Primul venit, primul servit!”

Distribuirea se va face la vechea adresă, din Timişoara,...

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie