Locuitorii din zona rurală au învăţat să devină antreprenori

- Advertisement -

Aceste cursuri au făcut parte din proiectul POSDRU/110/5.2/G/88691, „Dezvoltarea resurselor umane şi promovarea culturii antreprenoriale în zonele rurale din judeţele Dolj şi Olt”, cofinanțat din Fondul Social European, şi a fost derulat de Asociaţia „Împreună pentru tine”, în parteneriat cu Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri (FNTM), Fundaţia Societatea Academică Moscopolitană şi SC Development Projects and Strategies SRL.

„Populaţia rurală se confruntă, în cele mai multe cazuri, cu un nivel scăzut de educaţie şi formare profesională, cu lipsa culturii antreprenoriale, care au drept consecinţă valorificarea redusă a oportunităţilor şi a resurselor, prin activităţi non-agricole. Aceste aspecte fac dificilă plasarea forţei de muncă rurale în alte domenii de activitate, decât cel agricol”, a explicat Cătălin Băncilă, manager de proiect din partea Asociaţiei „Împreună pentru tine”. Această situaţie a fost confirmată de un studiu realizat în cadrul proiectului, care arată că peste 62% dintre repondenţii care au răspuns la un chestionar nu erau deloc satisfăcuţi de nivelul lor de trai, doar 8,33% declarându-se satisfăcuţi.

În cadrul cursurilor de antreprenoriat au fost prezentate noţiuni de bază în antreprenoriat, noţiuni despre iniţierea şi finanţarea unei afaceri, strategiile de dezvoltare şi riscurile afacerii, realizarea unui plan de afaceri, strategia de marketing, sistemul de management al calităţii, dezvoltarea produselor sau serviciilor, politica de promovare, negocierea contractelor, logistica necesară derulării afacerii precum şi noţiuni legate de managementul personalului şi evidenţa contabilă.

Profesorul Alin Angheluţă, reprezentant al FNTM, a declarat că „interesul celor care au participat la cursurile de antreprenoriat a fost ridicat, ei participând în mod activ, iar feedbackul primit a fost unul pozitiv”. Participanţii, în majoritate de sex feminin, au considerat aceste cursuri binevenite, ele putându-i ajuta să realizeze un plan pentru dezvoltarea unor viitoare afaceri. Dealtfel, peste 95% dintre cursanţi şi-au exprimat satisfacţia, atât asupra utilităţii cunoştinţelor asimilate, cât şi a egalităţii de şanse.

Totodată, participanţii din cadrul proiectului au beneficiat şi de un curs de iniţiere IT, care s-a desfăşurat pe mai multe module, beneficiarii fiind instruiţi în noţiunile de bază, în utilizarea elementelor multimedia, în utilizarea procesorului de texte – WORD, în utilizarea unor mijloace moderne de comunicare – reţeaua Internet şi World Wide Web, în utilizarea aplicaţiilor specializate pentru realizarea prezentărilor tip PowerPoint, în utilizarea foilor de calcul tabelar Excel, precum şi în utilizarea elementelor de bază ale limbajului HTML.

În timpul cursurilor au fost prezentate mai multe proiecte de dezvoltare a unor afaceri, bazate pe cultivarea de legume bio, procesarea roşiilor (suc de roşii, roşii deshidratate etc.), a legumelor, servicii de curăţenie, servicii de îngrijire a bătrânilor la domiciliu, servicii de turism (excursii tip pelerinaj), servicii de curăţenie etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Timişorenii i-au declarat război lui Nicolae Robu

De sâmbătă, mai exact 8 decembrie, în oraşul de...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Școala Gimnazială 13 din Timişoara va avea un corp nou de clădire, construit și dotat cu bani europeni!

Școala Gimnazială nr.13 din Timişoara, de pe strada Musicescu,...

Bani de la UE, pentru producerea vaccinului gripal tetravalent la Institutul Cantacuzino

Guvernul pregătește un proiect european din fonduri nerambursabile pentru...

E OFICIAL! Timisoara primeste finantare europeana pentru 21 de tramvaie NOI!

Unul dintre proiectele cu finanțare europeană aflate pe lista...

ADR Vest, proiecte de atragere a peste un miliard de euro din fonduri europene, in regiune

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a realizat astăzi,...

Pe modelul Timisoara, Lugojul va primi noua autobuze electrice de la MDRAP

Nouă autobuze electrice, 3 stații de încărcare şi 9...