Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Nicolae Robu, despre proiectul Inelului I: „Nimeni nu se va atinge de Piața Victoriei cât voi fi eu primar!”

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Proiectul pentru Inelul I al Timișoarei, cel care ar urma să treacă pe sub piața Victoriei, va fi supus miercuri, în 2 decembrie 2015, unei dezbateri publice care va fi organizată în foaierul Filarmonicii Banatul. Dată fiind și importanța subiectului, pe tema sa există o diversitate de opinii despre cum ar fi cel mai bine să fie făcut.

„Sigur că diversitatea de opinii este firească într-o societate liberă, dar cred că atunci când cineva se exprimă, trebuie să facă și un efort de a se documenta, pentru ca ceea ce spune să fie pertinent”, a declarat primarul Nicolae Robu. Dacă la început era în vedere ca în subpasaj să se intre dinspre strada Sfântu Ioan, venind dinspre Mărăști, acum proiectul s-a schimbat. „Se merge pe o cu totul altă soluție. În subpasaj se intră de pe b-dul Republicii, cam de la intersecția cu strada Paris, iar toată zona va rămâne intactă, așa cum e la ora actuală. Nu văd ce afectare a patrimoniului nostru să se producă”, a mai adăugat primarul Nicolae Robu.

Cum partea subterană deja există în Piața Victoriei, singurele lucrări efectuate acolo vor fi de consolidare. „Se va ieși în zona Miu, și de acolo va fi parcarea subterană cu 700 de locuri, fără să fie afectate spațiile verzi din zonă”, a susținut edilul Timișoarei. Nicolae Robu a spus că nu va lua nicidecum în calcul ca Piața Victoriei, care este o emblemă a Timișoarei, să fie ruptă în două de vreo șosea. „Ce timișorean ar fi de acord cu această soluție?!”, a conchis primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

[responsive_youtube

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore