Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Nicolae Robu nu vrea pasarele de sticlă în complexul studențesc. Proiectul Michelangelo 2 reintră în atenția Primăriei

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Edilul Nicolae Robu a anunțat că municipalitatea va renunța la proiectul pasarelelor de sticlă de pe străzile FC Ripensia și Negoiu. Deși construcția lor trebuia să înceapă anul acesta, primarul a explicat că sunt total nepotrivite și, odată construite, ar strica aleea studențească. Astfel, edilul a cerut ca proiectul să fie modificat în așa fel încât să nu fie pasarele.

„La Michelangelo 2 nu avem încă aprobat proiectul. Vrem să îl modificăm, pentru că eu nu pot fi de acord cu realizarea acelor pasarele, ar însemna să stricăm tot acolo. Sunt total nepotrivite și ar fi însemnat să facem praf aleea studențească. Nu vor fi deloc pasarele. Proiectul îl redepunem cu modificări. Proiectul mai cuprinde lărgirea FC Ripensia la trei benzi și fostul Negoiu – Surorile Martir Caceu – tot la trei benzi. Vom amenaja trecerile”, a declarat edilul.

 Robu a mai explicat că nu există niciun risc de a pierde finanțările pentru pasarele chiar dacă banii nu s-au alocat încă, deoarece primăria a făcut economii din renunțarea la câteva proiecte. Primarul a mai adăugat că acum se muncește la obținerea finanțărilor pentru mai multe lucrări, inclusiv Michelangelo 2. Acest proiect prevede extinderea străzilor Negoiu și Ripensia la câte 3 benzi, reamenajarea străzii Cluj și construirea unei pasarele de sticlă în față la Vidu, valoarea totală fiind de 7 milioane de euro.

„Finanțarea nu este aprobată. Noi acum am transmis o hârtie către Agenția de Dezvoltare, în care am dat o lista de priorități pentru redistribuirea fondurilor rezultată din economisiri, respectiv din renunțarea la anumite proiecte. Consiliul Județean a avut trei proiecte, am înțeles că numai unul continuă, două dintre ele nu au fost începute și nu mai au când să le facă. Primul pe lista este Michelangelo 2, apoi Parcul Alpinet – reamenajare parcului, Parcul Justiției și încă unul, dar nu se ajunge până la al patrulea. Cu certitudine Michelangelo 2 va intra pe finanțare”, a explicat Robu.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore