NIS Petrol Timișoara și București, în percheziții DIICOT, pe motive de spionaj

- Advertisement -
Azi dimineața, puțin după ora 10, sub coordonarea unui procuror al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, au avut loc mai multe descinderi la o serie de adrese aparținând SC NIS Petrol, atât din Timișoara, cât și din București dar și la domiciliile unor angajați ai companiei.

Din primele informații rezultă că, în acest moment, se derulează percheziții în 5 locații private din Timișoara si alte 3 din București. Surse din cadrul DIICOT au confirmat pentru voceatimisului.ro că, în baza unor informații și unor proceduri speciale, s-au conturat suspiciuni rezonabile conform cărora o serie de documente sensibile, privind calitatea solului și catalogate drept secret de serviciu, au fost transmise, prin terți, către un serviciu secret străin din afara României.

SC NIS Petrol SRL Romania este o subdivizie a gigantului rusesc Gazprom.

Vom reveni cu amănunte.

UPDATE: Ca urmare a anchetei preliminare, 4 persoane din cadrul firmei SC NIS Petrol SRL, cetățeni români și străini, au fost acuzate de divulgarea de informații secrete privind rezervele minerale ale României către firma mama din Serbia. 

Procurorii DIICOT au formulat acuzații sub aspectul comiterii infracțiunilor de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice si transfer neautorizat de date informatice, reținându-se că aceștia “… în calitate de angajați, având responsabilitate de natură managerială sau de altă natură în cadrul firmei ori, dimpotrivă, neavând autorizarea necesară desfășurării anumitor operațiuni, au eludat normele metodologice pentru aplicarea Legii petrolului, respectiv procedurile impuse de catre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale și au transmis date nedestinate publicității privind fondul de resurse (rezerve minerale) din România către firma din același consorțiu din Serbia„.

Ancheta în acest dosar a beneficiat de sprijinul SRI si SIE.

5 COMENTARII

  1. […] Luni dimineața, sub coordonarea unui procuror al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, au avut loc mai multe descinderi la o serie de adrese aparținând SC NIS Petrol, în București și Timișoara, dar și la domiciliile unor angajați ai companiei, pentru suspiciunea de spionaj, potrivit voceatimisului.ro. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Imagine cu Link către Facebook Profil Facebook Alfred Simonis

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Ajutoarele de la Uniunea Europeană se distribuie din nou, pe principiul „Primul venit, primul servit!”

Distribuirea se va face la vechea adresă, din Timişoara,...

Unde ne distrăm în acest week-end? Iată recomandările noastre

Vineri, 28 septembrie LIFE!PUB ora 22: KARAOKE PARTY - THE BEST...

România nu mai are două șosele spectaculoase! A fost inaugurat TransRarăul- a treia minune ”asfaltată” a țării VIDEO

Transrarăul este șoseaua din munţii Moldovei, care face legătura...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

gtag("config", "G-HZF5TEV0SZ") G-HZF5TEV0SZ