Polițiștii au descins la un medic și la două clinici medicale, la Timișoara. Cum au descoperit prejudiciul de 1.000.000 de lei

- Advertisement -

Miercuri, 12 noiembrie 2014, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Timiş, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, efectuează patru percheziţii pe raza municipiului Timişoara, trei la sediul unor firme şi una la domiciliul unei persoane, pentru probarea activităţii infracţionale a două persoane bănuite de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Conform cercetărilor efectuate de oamenii legii a reieşit că în perioada iunie 2013 – septembrie 2014, două femei, administratorul şi reprezentantul unei clinici medicale, ar fi fraudat Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, prin raportarea unor servicii medicale fictive şi, ulterior decontarea acestora prin intermediul Casei Judeţene de Sănătate Timiş.

În fapt, cele în cauză sunt bănuite că ar fi raportat şi obţinut decontarea a 800 de consultaţii de planning familial, întocmind în fals documentaţia necesară. Datele persoanelor care figurează în evidenţele de consultaţii ale clinicii ar fi fictive, existând suspiciuni că ar fi fost preluate din evidenţele unei alte societăţi comerciale. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat la 1.000.000 de lei.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şu uz de fals.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Un comisar-șef de la DGA Timiș s-a ales cu un ordin de protecție de 5 zile, după ce și-a bătut soția, cetățean ucrainian

Așa cum rezultă din informații verificate, confirmate ulterior chiar...

Teatrul Național Timișoara prezintă în premieră, în data de 15 ianuarie, spectacolul EMINESCU!

Teatrul Național din Timișoara prezintă în premieră spectacolul EMINESCU,...

Poliția Locală se reorganizează! Vor fi reduse mai multe posturi, inclusiv de conducere

Reorganizarea se face prin transformarea vechiului departament într-o structură...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie