ȘOCANT! I-a tăiat calea în trafic, s-a dat jos și a pus PARUL pe el! Jandarmii timișoreni l-au prins în FLAGRANT

- Advertisement -

În cursul zilei de joi, 11 iunie 2015, în timp ce se deplasau pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu, jandarmii din cadrul Grupării Mobile Timişoara, au avut ”surpriza” de a prinde în flagrant, un atac al unui bărbat asupra unui cuplu.

Imediat după imobilizarea agresorului care avea asupra lui o bâtă de baseball din aluminiu, jandarmii i-au condus pe toţi trei la sediul unităţii, unde aceştia au dat lămuririle necesare. Au fost identificate cele trei persoane, agresorul, A.C. în vârstă de 36 de ani, victima, O.A. în vârstă de 30 de ani şi femeia care se afla în drapta victimei, P.A. în vârstă de 26 de ani, toţi cu domiciliul în Timişoara.

Aceştia din urmă au povestit că se deplasau cu autoturismul când o altă maşină le-a tăiat calea şi au fost nevoiţi să oprească. Agresorul a scos din propriul autoturism o bâtă de baseball şi a început să îl lovească pe O.A. În acel moment echipajul de jandarmi care patrula în zonă, l-a surprins, imobilizat şi condus la sediul unităţii.

Agresorul urmează să fie cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe iar dosarul urmează să fie trimis pentru continuarea cercetărilor, Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Timișoara – de la primul tramvai electric la întâiul mijlocul de transport în comun cu cea mai lungă autonomie din lume

De-a lungul secolelor, în Banat s-au înregistrat nenumărate premiere....

Șeful Postului de Poliție din comuna Moșnița Nouă, pieton din cauza alcoolului

În data 6 octombrie 2023, în jurul orei 05:00,...

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

Articole asemănătoare

Un tramvai care ”merge” pe ruta Borș – Calafat, da peste cap traficul din Timiș

Un transport agabaritic va perturba traficul rutier din județul...

Un spaniol si-a pierdut portofelul in centrul Timisoarei. A ajuns la Consulatul Onorific!

Un cetățean spaniol și-a pierdut portofelul în zona centrală...

Calatorea fara bilet si le-a facut scandal controlorilor STPT. L-au potolit jandarmii

Un bărbat care călătorea cu mijloacele de transport în...

Tigari de contrabanda, depistate de jandarmi si ”vamesi” intr-o piata din Timisoara

Trei persoane au fost depistate în timp ce comercializau...

Soferi, ATENTIE! Traficul din zona centrala a Timisoarei, INCHIS si maine!

Serviciul Transport al Primăriei Municipiului Timișoara (PMT) a anunțat,...

Din aceeași categorie

Categorii Populare