Sorin Grindeanu acuză PNL că i-a dat 200.000 de euro, MITĂ, consilierului Petrică Folică. Vezi care e legătura cu stația de filtrare VIDEO

- Advertisement -

Un cotidian local a demarat o anchetă jurnalistică cu privire la stația de filtrare a aerului, atât de lăudată la instalarea acesteia în Piața Sf. Gheorghe din Timișoara. Gazetarii au precizat faptul că, până acum, toate stațiile de filtrare a aerului de acest tip au fost montate cu titlu gratuit, în mod deosebit în orașe din Italia, administrația locală din ”Cizmă” fiind nevoită să achite numai energia electrică folosită. Timișoara devenea astfel primul oraș din România care avea o stație de filtrare a aerului, dar și primul care dădea bani pe un astfel de aparat.

”Această stație de filtrare a aerului, ce a fost inagurată cu mare tam-tam de domnul primar Robu și domnul consilier local Petrică Folică, în alte țări, ca Italia, sunt oferite gratuit. Cei de acolo nu mai vor nici gratuit să le primească, în schimb la noi, Primăria a plătit 200.000 de euro pe această stație care are următorul efect: o singură stație de acest tip este echivalentul montării unui singur aparat de aer condiționat într-o clădire de tipul Casei Poporului (n.r.- Palatul Parlamentului) și ai avea pretenția să ai temperatura pe care o setezi din telecomandă. Mi se pare că s-au aruncat niște sume de bani. Știu presiunile pe care domnul consilier Petrică Folică le-a făcut, inclusiv în ședințe de Consiliu Local, pentru achiziționarea acestei stații. Dacă toată această anchetă, -și în acest moment eu am cerut consilierilor locali să strângă toate hotărârile, stenogramele ședințelor și așa mai departe-, se dovedește a fi adevărată, noi vom face plângere penală pentru că o considerăm ȘPAGĂ, pe care PNL a dat-o consilierului local Petrică Folică, de cumpărare a trecerii de la PP-DD (n.r.- Partidul Poporului Dan Diaconescu, a cărui membru a fost Petrică Folică) la PNL” a acuzat Sorin Grindeanu.

Deputatul PSD a menționat, pe final, după ce a lansat acuzația la adresa consilierului local Petrică Folică, dar mai ales asupra ”rivalilor” din PNL, că, dacă el nu are dreptate, își cere scuze. ”N-aș vrea să fiu înțeles greșit, nici să credeți că-mi iau vreo plasă de siguranță, dar dacă toată această anchetă și multe alte lucruri pe care le-am aflat în ultimele zile, despre această stație de filtrare, se dovedesc a fi adevărate… Dacă nu, îmi cer de pe acum scuze și față de cei care spun eu că au oferit, cei de la PNL, și de la consilierul local, dar eu cred că am dreptate” a mai spus Grindeanu.

[responsive_youtube

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

PNL și Pro România, în asentimentul celor de la PSD! Nimeni nu este de acord cu majorarea taxelor și impozitelor la Timișoara!

Administrația Fritz propune majorarea taxelor și impozitelor locale începând...

Camera Deputatilor a votat eliminarea pensiilor speciale, dar nu toate!

Camera Deputaților a aprobat, astăzi, proiectul de lege inițiat...

FOTO Suparat pe ”dreapta” politica! A distrus corturile PNL, USR+ si PMP, la Timisoara

Un bărbat a fost depistat de polițiștii locali în...