„Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”, „Libertate !”, plămânii timişoreni încă rezistau şi nu dădeau semne de oboseală. Piaţa Operei a fost din nou asaltată de sute de protestatari iar seara a fost scris primul program al Revoluţiei Române. Se cerea demisia lui Ceauşescu şi a Guvernului, alegeri libere, reforma în Educaţie, libertatea presei şi anchetarea, precum şi condamnarea celor vinovaţi pentru carnagiul din 17, 18, şi 19 decembrie.
Contra manifestaţiilor, pe lângă măsurile de reprimare armată, preşedintele Ceauşescu a derulat un miting popular radio-televizat în capitală. Planul era de a „duce cu zaharelu`” poporul, încă o dată, condamnând manifestaţiile ca fiind antinaţionale, antistatale, precum şi acte de terorism şi huliganism ce puneau în pericol siguranţa statului. Timisul a fost declarat în stare de necesitate.Reacţiile la discursul său au luat însă întorsături neaşteptate, populaţia a explodat în huiduieli iar atât la nivel de radio, cât şi televiziune, emisia a fost oprită.
Primii timişoreni care se îndreaptă spre centrul oraşului sunt angajaţii Uzinei Optice Timişoara, iar lor li se alătură, rând pe rând, muncitori de la toate celelalte fabrici din oraş. Balconul Operei, avea să devină vocea libertăţii, căci Timişoara reuşise să scape din ghiarele comunismului, căci în sunetul sirenelor, Timişoara era primul oraş liber.
