Meci dificil pentru BC Timişoara pe parchetul Sălii Constantin Jude. Prima manşă a „sferturilor” Cupei României la baschet masculin a programat sâmbătă după-masă partida dintre alb-violeţi şi CSU Sibiu, adversar greu de doborât, „leii” reuşind să se impună la doar două puncte, 84-82, iar returul are loc anul viitor, peste doar câteva zile.
BC Timişoara a dat piept cu CSU Sibiu, o echipă, parcă mai „arţăgoasă” ca de obicei, elevii lui Miodrag Perisic ţinându-se „scai” de alb-violeţi. Trupa lui Srdjan Jovanovic a pornit bine în meci, însă nu reuşea să se desprindă la o diferenţă confortabilă, astfel, după primele zece minute, tabela de scor indica 19-16 pentru formaţia bănăţeană. Sfertul doi a fost şi mai echilibrat, sibienii reuşind să se apropie la o singură lungime, 43-42 pentru alb-violeţi.
Pauza mare a fost un sfetnic bun pentru bănăţeni, care au prins mai mult curaj şi au reuşit să de „desprindă”, scorul după jumătate de oră de joc ajungând la 72-59. Elevii lui Srdjan Jovanovic s-au văzut „cu sacii-n căruţă” şi au revenit pe parchet, pentru ultimul sfet, prea relaxaţi, ceea ce putea să-i coste chiar victoria, ardelenii reuşind să se apropie, însă , până la urmă, scorul final, 84-82, avea să rămână în favoarea celor de la BC Timişoara, însă diferenţa de două puncte este aproape neesenţială pentru partida retur care va avea loc la Sibiu, pe 4 ianuarie 2013, meci ce va fi transmis de unul dintre posturile DigiSport.
Marcatori BC Timişoara:
Robert Sarovic – 20 de puncte, Jovanovic – 19, Jelenic – 17, Djerasimovic – 10, Archie – 8, Căpuşan şi Popescu câte 4 şi Johnson – 2.
foto: Faceboo.com/baschetclubtimisoara
Da, s-a jucat tare de tot acest meci. Au fost foarte buni cu totii si merita sa mai vezi acest spectacol ori de cat ori se iveste ocazia. Pacat ca in sala nu au fost atat de multi copii pe cat ar fi meritat. Aduceti copiii la sala!