Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

„Leii” nu au reuşit cadoul pentru aniversarea lui Petricevic

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

BC Timişoara a pierdut astăzi în etapa a a XVI-a a Ligii Naţionale, la Ploieşti împotriva celor de la CSU Asesoft. Elevii lui Dragan Petricevic au vrut să-i facă acestuia cel mai frumos cadou la împlinirea a 45 de ani, celebraţi, chiar astăzi de „Coach”, însă nu le-a ieşit pe final.

Campionii au început perfect partida şi şi-au adjudecat primul sfert cu 22-17, însă timişorenii nu au reuşit să se apropie decât la un singur punct până la pauza mare, scorul sfertului doi fiind 14-15, tabela indicând, la intrarea la cabine, 36-32.

Alb-violeţii şi-au revenit în mitanul secund, când, la finalul celui de-al treilea sfert, pe care elevii lui Petricevic l-au tranşat în favoare lor cu scorul de 20-13, tabela indica 49-52 în favoarea echipei din Banat. „Leii” au luptat, însă nu au putut păstra rezultatul în favoarea lor până la finalul celor 40 de minute, astfel scorul după timpul regulamentar indica 66-66.

Prima repriză din prelungiri nu aducea altceva decât egalitatea de la finalul celor 40 de minute, scorul acesteia fiind 74-74, însă a doua repriză de prelungiri le-a aparţinut gazdelor, campionii reuşind să o câştige cu 10-8 şi implicit să-şi adjudece toate punctele puse în joc, după ce meciul s-a încheiat cu scorul de 84-82.

Cel mai bun de pe teren a fost Zlatko Jovanovic, căpitanul reuşind 19 puncte, urmat de Fenn şi Gacesa cu câte 17 reuşite, apoi Conley – 11, Lee – 10, Andrei – 6 şi Radulovic – 2.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore