Jandarmii au avut de furcă! Socrul bătăuş şi un bărbat care ameninţa cu „incendierea” printre cazurile „rezolvate” de Rusalii

- Advertisement -

În cadrul patrulelor de ordine publică, împreună cu poliţiştii, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara, au constatat câteva fapte de natură infracţională, două dintre acestea atrăgând atenţia.

Nora bătută de socru

Sâmbătă, 7 iunie, o patrulă de ordine publică de pe raza secţiei 1 poliţie, formată dintr-un poliţist şi un jandarm a fost solicitată de către T.C. în vârstă de 31 de ani, cu domiciliul în Timişoara, să se deplaseze la imobilul acesteia, întrucât socrul acesteia a lovit-o. La faţa locului s-a constatat că reclamanta prezenta la nivelul feţei o urmă de lovitură la nivelul buzei inferioare, iar persoana arătată de aceasta ca agresor era chiar socrul său, în stare de ebrietate. Întrebată ce s-a întâmplat, reclamanta a povestit că în timp ce a vrut să coboare din locuinţă cu copilul în vârstă de 9 ani, a fost împiedicată să iasă din locuinţă, fiind lovită totodată cu cotul în gură, apoi a fost luată de cap şi trântită de perete. În momentul în care echipajul a sosit la faţa locului şi i-a solicitat acestuia cartea de identitate, agresorul a intrat în locuinţă unde s-a încuiat cu cheia şi nu a mai ieşit. Reclamanta a fost condusă la Spitalul Clinic Municipal pentru îngrijiri medicale şi apoi, invitată la sediul secţiei unde a depus plângere împotriva socrului său agresor pentru loviri repetate.

Beţie, păcănele, scandal şi ameninţări cu incendierea barului

A doua zi, mai exact pe data de 8 iunie, o patrulă mixtă de ordine publică de pe raza secţiei 4 Poliţie, a fost solicitată de către barmaniţa unui bar, pentru a lua măsuri împotriva unui individ care îi creează probleme. La faţa locului s-a deplasat un echipaj care după ce a constatat că numitul C.S.A. a provocat un scandal în local întrucât a pierdut bani la aparate, acesta fiind şi în stare de ebrietate, l-a sancţionat contravenţional. După plecarea echipajului cu contravenientul, acesta s-a reîntors la bar ameninţând bărmăniţa că îi va da foc la bar, ceea ce a determinat-o pe aceasta să recheme prin Serviciul 112, un alt echipaj. La sosirea celui de-al doilea echipaj s-a constatat că individul era întins pe jos în faţa barului, având o escoriaţie la nivelul bărbiei, fiind căzut datorită stării de beţie în care se afla. Barmana a arătat echipajului un bidon metalic în care se afla benzină, care i-a fost luat agresorului. În urma cercetărilor efectuate de către echipaj, s-a constatat că agresorul a cumpărat un bidon de benzină de la Staţia OMV aflată la o distanţă de aproximativ 400 de metri, pentru care a plătit 80 lei, apoi s-a deplasat cu acesta la barul cu pricina ameninţând alt barman, întrucât deja se efectuase schimbul de ture între barmani. În urma controlului corporal efectuat asupra agresorului, au fost găsite 2 brichete şi bonul de benzină, care au fost reţinute în vederea continuării cercetărilor, iar agresorul a fost condus la sediul secţiei pentru cercetări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie